Regele Mihai este în conflict cu statul din cauza pădurilor de la Săvârşin

2
436

regele%201[1]Fostul suveran al României a deschis patru procese împotriva Ministerului Mediului pentru că nu poate exploata peste 1.200 de hectare de pădure.
Majestatea sa cere daune de peste 800.000 de lei autorităţilor, iar cazul va fi tranşat de magistraţii de la Curtea de Apel Bucu­reşti, informează româniatv.net.
Casa Regală nu poate exploata peste 1.200 de hectare de pădure din cele peste 7.000 pe care le deţine în judeţul Arad pentru că suprafaţa cu pricina este conside­rată rezervaţie naturală şi este protejată prin lege.
Aceeaşi lege conferă, însă, Familiei Regale  dreptul de a primi despăgubiri din partea statului român.
Regele cere 200 de mii de lei pentru fiecare an în care nu a primit daunele legale. Anual, însă, Majestatea sa plăteşte peste 670.000 de lei pentru paza domeniului forestier de la Săvârşin.
„În situatia Majestăţii Sale sunt mii de oameni. În 2012      s-a dat o decizie a Comisiei Europene care prevede explicit că este de acord ca statul român să facă aceste compensaţii. Dacă va da altă modificare le­gislativă va fi pentru viitor, iar cei care nu şi-au solicitat în timp util aceste compensaţii vor intra în prescripţie, că de fapt ei asta vor”, a spus Gabriel Zăgrean, avocatul Majestăţii Sale, Regele Mihai.
În ciuda problemelor, Ocolul Forestier Săvârşin aduce, totuşi, profit Casei Regale. Potrivit unui raport depus în instanţă chiar de reprezentanţii regelui, în 2011, Ocolul Forestier Săvârşin i-a adus în conturi un profit brut de 82.000 de lei.

2 COMENTARII

  1. Foarte bine, regele are acte de proprietate si statul trebuei sa plateasca. Prefer sa fie padurea in proprietatea MS Regele Mihai decat so o i-a unul ca hrebenciuc.

  2. Exploatare arie protejata = defrisare totala, fara discernamant (hotie curata !). Cred ca Regele e prea batran ca sa-i treaca asa-ceva prin cap, dar urmsilor, se pare ca le plac banii, indiferent de unde provin. Despagubiri se iau de la cei ce muncesc pe branci, nu de la cei care, oricum, au pus mana pe bogatiile tarii. RUSINE !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.