Îl vedem prin oraș îmbrăcat cu mai multe straturi de haine pe el, indiferent dacă vremea e rece sau călduroasă. Încruntat mereu, cu privirea ageră la tot ce mișcă în jurul său, cu ochelari trași pe vârful nasului, bărbatul de 60 de ani cu o statură medie, dar un corp bine structurat, nu trece ușor de neobservat. Viața nu l-a răsfățat pe Gheorghe Laiu, societatea a fost cruntă cu el și cu destinul său, însă acum a găsit acul pentru cojocul ei. De vreo zece ani de zile, din 2009 până în prezent, Gheorghe Laiu scrie aproape zilnic câte o plângere, sesizare sau reclamație. Cuantumul lor depășește o mie. „Este măciuca mea. Mă eliberez după ce scriu o plângere“, încearcă să ne lămurească Laiu.

În general, se consideră terorizat de autoritățile locale arădene, pe care le consideră incompetente și corupte. Dar nu îi scutește nici pe Kovesi, Iohannis, Băsescu și pe… toți miniștrii. „Cum se schimbă miniștrii, cum îi chem în judecată. Nu vreau să mor fără luptă. Măcar să am satisfacția că îi chem în judecată“.

Nici măcar, noi, redactorii de la Glasul Aradului, nu am scăpat de „măciuca“ scrisă a domnului Laiu, în ciuda faptului că ne bombardează zilnic cu câte o sesizare pe care ne-o lasă și nouă la redacție. Pietenia noastră nu îl face însă pe Gheorghe Laiu să renunțe la principiile sale ferme. Personal, am avut privilegiul de a fi subiectul principal al uneia dintre plângerile sale, în care nu am fost slăbit din „nea’ caisă“. Am fost aspru criticat pentru că nu am abordat, nu mai știu ce subiect, cu mai multă virilitate. Între timp, mi-a trecut…

Reclamația împotriva mea nu s-a ales decât cu o privire urâtă, nu sunt fanul caiselor, însă nu toți au fost la fel de indulgenți. Pe lângă amenințările cu moartea, Laiu a „adunat“ în jur de 100 de amenzi, dar „în ritmul ăsta cred că adun o mie“. L-au amendat Poliția Națională, Poliția Locală și Jandarmeria.

Crescut la casa de copii

Gheorghe Laiu are 60 de ani. Este născut la 23 iulie 1958, în Lugoj, într-o familie modestă, însă cu părinți harnici. Mama lucra la CAP, iar tatăl a fost ciurdar. Are un frate mai mare, cu șase ani, dar nu ține legătura cu el din cauză că a dat în patima alcoolului și devine violent. „Nu vreau să mă bat cu fratele meu și am considerat că e mai bine să rupem legătura“, spune Laiu.

Mai are o soră, care este de 15 ani în Italia și este „îngerul u păzitor“. Îl ajută cu bani.

După moartea tatălui, când avea doar 8 ani, mătușile au insistat pe lângă mamă să îl dea la casa de copii. Astfel, a ajuns la orfelinat la Arad, împreună cu fratele său, pe Eugen Potier, casa de copii băieți, care ulterior s-a transformat în Spitalul de Psihiatrie. Sora a fost dată la Lugoj, la orfelinatul de fete.

Copil cu profesoara de franceză

Viața în orfelinat a fost foarte dură, dar suferința îi era alinată de perioada în care mama îi lua în vacanțe. Nu îi poartă pică deloc mamei sale. Ne iubea mult, dar efectiv nu avea posibilități să ne țină. Ne-a făcut un bine, consideră bărbatul ajuns acum la 60 de ani.

Totuși la orfelinat a învățat o meserie. „Duritatea de atunci poate m-a ajutat să rezist acum. Am fost crescut într-un mod spartan“, susține Laiu.

Ca o paranteză, profesoara de franceză de la Liceul Aurel Vlaicu, unde a fost elev, o evreică de 24 de ani, s-a îndrăgostit de tânărul de 18 ani. Au locuit împreună și în urma aventurii celor doi a rezultat „un înger de copil“, care acum este în Anglia. Mai ține legătura cu fata, dar ea nu știe de situația financiară a tatălui ei.

Electrician la Combinatul Chimic

După terminarea cursurilor, a ajuns electrician. A început lucrul la Combinatul Chimic, ca electromecanic. Acolo a cunoscut-o pe cea de-a doua soție. Din căsătoria celor doi a rezultat un „băiat superb“, care acum este absolvent de facultate. El este din Arad, dar locuiește la bunici. „Nu am meritat niciodată așa copii“, susține tatăl care îi consideră adevărați copii minune.

S-a mutat apoi cu serviciul la Uzina de Vagoane Arad, sectorul Marfă, unde câștiga foarte bine. A primit și locuință în Piața Avram Iancu. Căsătoria cu a doua soție a rezistat 26 de ani.

Începutul dramei

Conform celor spuse de Laiu, o fostă judecătoare a revendicat apartamentul în care locuia familia Laiu, împreună cu alte șase apartamente. De aici a început criza. Soția a intentat divorțul, dar în cele din urmă a rămas în apartament. Gheorghe Laiu a căzut într-o depresie severă, iar timp de trei luni s-au întâmplat lucruri demne de infern. În acest timp a și fost acuzat de mai multe infracțiuni, precum tâlhărie, violare de domiciliu, injurii, atac la polițist și altele și a ajuns în pușcărie.

Fiind acuzat de tâlhărie, Laiu trebuia să petreacă 17 ani în detenție, însă după un an și nouă luni a fost eliberat și de atunci nu s-a mai întors în pușcărie. „În timp ce eram închis, judecătoarea care a revendicat cele șapte apartamente, a fost dovedită că a avut un testament fals și a pierdut tot. Dar drama mea începuse, declară Laiu.

Alungat de soție

Din pușcărie s-a dus direct acasă, unde a găsit ușa încuiată și încuietoarele schimbate. Soția lui i-a dat o sacoșă cu hainele pe care le avea și i-a cerut să plece de acolo. Luni de zile a stat în fața apartamentului, fără să fie primit înăuntru.

De atunci a schimbat mai multe locuințe, dar cel mai mult și-a petrecut viața „sub cerul liber“. La un moment dat, a stat pe Malul Mureșului, într-o colibă improvizată, dar a fost înlăturat de Poliția Locală. Atunci a vrut să își pună capăt zilelor, urcându-se pe Pasarela care duce la Ștrandul Neptun și a vrut să se arunce. „Uneori simt că sunt suspendat între două lumi. Simt că nu vreau să trăiesc, dar nici să mor“, se plânge Gheorghe Laiu.

În timp ce era în orfelinat, pentru a scăpa de duritatea vieții casei de copii, se refugia în citit și în desen. „Îmi cream o lume paralelă, mai bună decât cea în care eram. Fugeam de realitate prin citit și desenat, încheie Laiu.

Recomandările redacției