Petre Don

Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad a participat în data de 20 septembrie a.c. la Festivalul „Origini, Identitate, Cultură“ din oraşul german Dortmund, cu spectacolul „Take, Ianke şi Cadâr“, pus în scenă de regizorul Laurian Oniga, după piesa cu acelaşi titlu de Victor Ion Popa.

Piesa este o comedie devenită clasică, aparţinând literaturii interbelice şi aducând în scenă o temă de mare actualitate: relaţiile inter-etnice dintre un român, un evreu şi un turc. O piesă despre toleranţă, prietenie şi dragoste.
La Dortmund, spectacolul „Take, Ianke şi Cadâr“ s-a bucurat de o bună primire din partea publicului, aplauzele primite la scenă deschisă precum şi la sfârşitul reprezentaţiei răsplătindu-i deopotrivă pe actori şi pe regizorul Laurian Oniga.

Surpriza avea să vină după spectacol, când referentul cultural al festivalului, un oarecare domn Dinu Braunstein, a trimis o scrisoare presei germane, acuzând regizorul spectacolului de intenţii antisemite şi rasiste în regia piesei. În acelaşi timp, Dinu Braunstein solicită un răspuns din partea regizorului referitor la spectacol.
Publicăm mai jos scrisoarea acuzatoare semnată de Dinu Braunstein, urmând ca la sfârşit să ascultăm şi opinia lui Laurian Oniga. Iată scrisoarea:
Cu mare bucurie am aşteptat Seara Culturală Românească de la Dortmund, din 20 septembrie 2019, eveniment devenit în ultimii ani tradiţional. Cu mare curiozitate am aşteptat să-i revăd pe actorii Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, care în toate apariţiile lor au cucerit publicul, meritând cu prisosinţă atât aplauzele cât şi respectul spectatorilor de limbă română din capitala regiunii Westfalia. Anul acesta, atractivitatea spectacolului ar fi trebuit să fie sporită prin prezentarea unei lucrări clasice, de mare popularitate: tragicomedia „Take, Ianke şi Cadîr” de Victor Ion Popa, piesă ce pledează pentru înţelegere şi iubire între oameni de diverse religii şi culturi, tema fiind, mai ales în zilele noastre, de mare actualitate.
În afară de actorii teatrului, care prin talentul lor au reuşit să ofere multă calitate, reprezentaţia în sine, a condus, probabil datorită regizorilor, la desprinderea de ideea generoasă a autorului, situându-se – părere proprie – în zona periculoasă a vecinătăţii cu ura de rasă, termenul fiind folosit aici cu multă îngăduinţă. Amestecul temei cu politica anilor de foarte tristă amintire ai nazismului prin interferenţe vocale zbierate ale conducătorilor fascisto – hitlerişti – stalinişti de odinioară (din repulsie nu le scriu numele) ce asmuţeau la ură şi crime odioase, ascultate la radio de către evreul Ianke, dominând minute bune fondul sonor al spectacolului, la maximumul decibelilor, nu are nimic comun cu ceea ce şi-a dorit autorul pentru această piesă: toleranţă, dragoste şi linişte sufletească. Finalul improvizat, voit rupt de original, nu s-a lăsat mai prejos: evrei ultraortodocşi aruncă, la adăpostul întunericului, cu pietre în prăvălia coreligionarului lor moderat Ianke, îi fură tăbliţa cu numele firmei, dispărând apoi în noapte. Creştinului Take şi musulmanului Cadîr… nu li se întâmplă nimic. Vai doamne, ce generozitate! Evreul rămâne (cel puţin în spectacolul de la Dortmund) veşnicul vinovat, ori ca presupus agresor, ori chiar ca doritor de echilibru şi linişte“.

 

Contactându-l la teatru pentru a ne expune şi punctul său de vedere referitor la aceste neplăcute acuzaţii, regizorul Laurian Oniga ne-a declarat: „În legătură cu afirmaţiile d-lui Dinu Braunstein, mă văd silit să aduc următoarele precizări: nu numai că reprezentaţia cu acest spectacol nu urmăreşte ceea ce d-l Braunstein a înţeles, ci, dimpotrivă, am intenţionat să subliniez dimensiunea extraordinară a convieţuirilor şi relaţiilor umane împotriva intenţiilor, provocărilor, discursurilor naţionaliştilor extremişti ai epocii în care se desfăşoară acţiunea acestei piese.“
Întrebându-l pe Laurian Oniga ce a vrut să transmită publicului – dincolo sau printre cuvintele textului scris de Victot Ion Popa – regizorul a mai spus: „Am crezut că este important pentru publicul de astăzi care nu a trăit coşmarul acelor dictaturi să înţeleagă că oamenii normali, obişnuiţi, au reuşit să convieţuiască, să lege prietenii şi chiar să se iubească. Dacă alţii percep altceva, e doar o chestie de interpretare… Nimic mai mult.
Iată că după mult timp de la dispariţia nazismului, antisemitismul este readus în actualitate. În mod fals, artificial, forţat, după umila mea părere!

Petre Don

  • Dinu Braunstein spune:

    Stimate domnule Petre Don,

    voit ne voit, sau nevoit comiteţi erori în articolul dvs.:

    1. Eu, un „oarecare domn” – aşa cum mă numiţi – Dinu Braunstein nu sunt, nu am fost si nu doresc să fiu referentul cultural al evenimentului anual „Seara Culturală de la Dortmund”. Existenţa unui festival românesc în capitala regiunii Westfalia, în care mă aflu de peste 40 de ani, al cărui referent aş fi, nu îmi este cunoscută. Am avut, însă „privilegiul” de a fi un simplu spectator în seara de 20 septembrie la reprezentaţia „take Iank şi Cadar.

    2. Nu am trimis nici o scrisoare presei germane, aşa cum afirmaţi dvs., dar am expediat articolul pe care îl reproduceţi parţial, mai multor publicaţii arădene, printre care şi „Glasul Aradului”, care nu l-a publicat, fapt ce ar fi trebuit să vă fie cunoscut.

    3. Nu am acuzat pe nimeni, aşa cum afirmaţi dvs. Mi-am permis numai să pun, prin presa arădeană, unele întrebări regizorului. Dvs. aţii ciuntit cele scrise de mine, tăind din finalul articolului întrebările sus amintite, scoţând astfel cele expuse din context, exact aşa cum şi regizorul a ciuntit piesa, dându-i altă încheiere decât cea fericită anunţată chiar pe site-ul Teatrului Clasic. (https://teatrulclasic.ro/events/take-ianke-si-cadar-un-spectacol-dupa-piesa-lui-victor-ion-popa/) Menţionez că alte publicaţii arădene au publicat articolul complet.

    4. Regizorul, a mai primit critici severe în legătură cu acest spectacol, printre altele de la „o oarecare doamnă”, prof. univ. Lizica Mihut, a cărei prezentare nu cred că ar mai fi necesară. (https://glsa.ro/take-ianke-si-kadir-o-superba-comedie-intr-o-lectura-scenica-neinspirata-si-paradoxala/) – la data de 07.06.2016, chiar in publicaţia de faţă . Dreptului dânsului de a sublinia – citez: „dimensiunea extraordinară a convieţuirilor şi relaţiilor umane împotriva intenţiilor, provocărilor, discursurilor naţionaliştilor extremişti ai epocii în care se desfăşoară acţiunea acestei piese“ prin aruncări cu pietre la adăpostul întunericului, i se opune dreptul meu de contesta acest mod de abordare.

    4. Din câte înţeleg, sunteţi scriitor, iar dacă în această calitate aţi încercat, în cele scrise de dvs., un exerciţiu de ficţiune, este acceptabil, dar locul acestuia ar fi fost mai adecvat în pagini literare şi nu la rubrica de eveniment.

    Cu cea mai înaltă consideraţie

    Dinu Braunstein – un simplu spectator

  • Dinu Braunstein spune:

    P.S. cuvântul „antisemitism” a fost folosit numai de dumneavoastră.

    D. Braunstein

    • Petre Don spune:

      Petre Don
      Domnule Dinu Braustein, în scrisoarea dumneavoastră chiar asta faceți: îl acuzați pe regizorul Laurian Oniga și spectacilul său de antisemitism, fără a folosi termenul, într-adevăr; dar venind cu vorbe care îl definesc. E ca și cum cineva ar vorbi despre un lichid care curge la robinet și pe care oamenii îl beau,udă plantele cu el, adapă animalele. Toată lumea știe că este vorba despre apă, fără a o numi explicit, însă.

    • Petre Don spune:

      Domnule Dinu Braunstein, în scrisoarea dumneavoastră chiar asta faceți: îl acuzați pe regizorul Laurian Oniga și spectacolul său de antisemitism, fără a folosi termenul, într-adevăr; dar venind cu vorbe care îl definesc.
      E ca și cum cineva ar vorbi despre un lichid care curge la robinet și pe care oamenii îl beau de sete, udă plantele cu el, adapă animalele. Toată lumea știe că este vorba despre apă, fără a o numi explicit, însă.

  • Dinu Braunstein spune:

    Stimate domnule Petre Don,

    Voit, ne voit, sau nevoit comiteţi erori în articolul dvs.:

    1. Eu, un „oarecare domn” – aşa cum mă numiţi – Dinu Braunstein nu sunt, nu am fost si nu doresc să fiu referentul cultural al evenimentului anual „Seara Culturală de la Dortmund”. Existenţa unui festival românesc în capitala regiunii Westfalia, în care mă aflu de peste 40 de ani, al cărui referent aş fi, nu îmi este cunoscută. Am avut, însă „privilegiul” de a fi un simplu spectator în seara de 20 septembrie la reprezentaţia „take Iank şi Cadar.

    2. Nu am trimis nici o scrisoare presei germane, aşa cum afirmaţi dvs., dar am expediat articolul pe care îl reproduceţi parţial, mai multor publicaţii arădene, printre care şi „Glasul Aradului”, care nu l-a publicat, fapt ce ar fi trebuit să vă fie cunoscut.

    3. Nu am acuzat pe nimeni, aşa cum afirmaţi dvs. Mi-am permis numai să pun, prin presa arădeană, unele întrebări regizorului. Dvs. aţii ciuntit cele scrise de mine, tăind din finalul articolului întrebările sus amintite, scoţând astfel cele expuse din context, exact aşa cum şi regizorul a ciuntit piesa, dându-i altă încheiere decât cea fericită anunţată chiar pe site-ul Teatrului Clasic. (https://teatrulclasic.ro/events/take-ianke-si-cadar-un-spectacol-dupa-piesa-lui-victor-ion-popa/) Menţionez că alte publicaţii arădene au publicat articolul complet.

    4. Regizorul, a mai primit critici severe în legătură cu acest spectacol, printre altele de la „o oarecare doamnă”, prof. univ. Lizica Mihut, a cărei prezentare nu cred că ar mai fi necesară. (https://glsa.ro/take-ianke-si-kadir-o-superba-comedie-intr-o-lectura-scenica-neinspirata-si-paradoxala/) – la data de 07.06.2016, chiar in publicaţia de faţă . Dreptului dânsului de a sublinia – citez: „dimensiunea extraordinară a convieţuirilor şi relaţiilor umane împotriva intenţiilor, provocărilor, discursurilor naţionaliştilor extremişti ai epocii în care se desfăşoară acţiunea acestei piese“ prin aruncări cu pietre la adăpostul întunericului, i se opune dreptul meu de contesta acest mod de abordare.

    4. Din câte înţeleg, sunteţi scriitor, iar dacă în această calitate aţi încercat, în cele scrise de dvs., un exerciţiu de ficţiune, este acceptabil, dar locul acestuia ar fi fost mai adecvat în pagini literare şi nu la rubrica de eveniment.

    Cu cea mai înaltă consideraţie

    Dinu Braunstein – un simplu spectator

    P. S. Cuvântul „antisemitism” a fost folosit numai de dumneavoastră.

  • Dinu Braunstein spune:

    Stimaţi domni, stimate doamne,

    am trimis in seara zilei de 27 septembrie 2019 un comentariu la articolul sub titlul „Regizorul arădean Laurian Oniga şi spectacolul „Take, Ianke şi Cadâr, atacaţi cu acuzaţii grave de antisemitism” în publicaţia dvs.. După scurt timp rândurile respective au dispărut. Am repetat introducerea celor semnale de mine, acestea disparând pentru doua oară. Menţionez că articolul domnului Petre Don conţine inexactităţi care deformează adevărul. Vă trimit comentariul meu şi pe această cale, încercând şi o nouă înserare la rubrica de comentarii a articolului. Vă rog foarte mult, să respectaţi deontologia profesională şi să-mi respectaţi dreptul la replică.

    Cu stimă

    Dinu Braunstein

    Stimate domnule Petre Don,

    Voit, ne voit, sau nevoit comiteţi erori în articolul dvs.:

    1. Eu, un „oarecare domn” – aşa cum mă numiţi – Dinu Braunstein nu sunt, nu am fost si nu doresc să fiu referentul cultural al evenimentului anual „Seara Culturală de la Dortmund”. Existenţa unui festival românesc în capitala regiunii Westfalia, în care mă aflu de peste 40 de ani, al cărui referent aş fi, nu îmi este cunoscută. Am avut, însă „privilegiul” de a fi un simplu spectator în seara de 20 septembrie la reprezentaţia „take Iank şi Cadar.

    2. Nu am trimis nici o scrisoare presei germane, aşa cum afirmaţi dvs., dar am expediat articolul pe care îl reproduceţi parţial, mai multor publicaţii arădene, printre care şi „Glasul Aradului”, care nu l-a publicat, fapt ce ar fi trebuit să vă fie cunoscut.

    3. Nu am acuzat pe nimeni, aşa cum afirmaţi dvs. Mi-am permis numai să pun, prin presa arădeană, unele întrebări regizorului. Dvs. aţii ciuntit cele scrise de mine, tăind din finalul articolului întrebările sus amintite, scoţând astfel cele expuse din context, exact aşa cum şi regizorul a ciuntit piesa, dându-i altă încheiere decât cea fericită anunţată chiar pe site-ul Teatrului Clasic. (https://teatrulclasic.ro/events/take-ianke-si-cadar-un-spectacol-dupa-piesa-lui-victor-ion-popa/) Menţionez că alte publicaţii arădene au publicat articolul complet.

    4. Regizorul, a mai primit critici severe în legătură cu acest spectacol, printre altele de la „o oarecare doamnă”, prof. univ. Lizica Mihut, a cărei prezentare nu cred că ar mai fi necesară. (https://glsa.ro/take-ianke-si-kadir-o-superba-comedie-intr-o-lectura-scenica-neinspirata-si-paradoxala/) – la data de 07.06.2016, chiar in publicaţia de faţă . Dreptului dânsului de a sublinia – citez: „dimensiunea extraordinară a convieţuirilor şi relaţiilor umane împotriva intenţiilor, provocărilor, discursurilor naţionaliştilor extremişti ai epocii în care se desfăşoară acţiunea acestei piese“ prin aruncări cu pietre la adăpostul întunericului, i se opune dreptul meu de contesta acest mod de abordare.

    4. Din câte înţeleg, sunteţi scriitor, iar dacă în această calitate aţi încercat, în cele scrise de dvs., un exerciţiu de ficţiune, este acceptabil, dar locul acestuia ar fi fost mai adecvat în pagini literare şi nu la rubrica de eveniment.

    Cu cea mai înaltă consideraţie

    Dinu Braunstein – un simplu spectator

  • Petre Don spune:

    Domnule Dinu Braunstein, în scrisoarea dumneavoastră chiar asta faceți: îl acuzați pe regizorul Laurian Oniga și spectacolul său de antisemitism, fără a folosi termenul, într-adevăr; dar venind cu vorbe care îl definesc.
    E ca și cum cineva ar vorbi despre un lichid care curge la robinet și pe care oamenii îl beau de sete, udă plantele cu el, adapă animalele. Toată lumea știe că este vorba despre apă, fără a o numi explicit, însă.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției