Pe fondul pandemiei de coronavirus apar reguli pentru salubritate și pentru persoanele aflate în izolare și carantină. Conducerea Direcției de Sănătate Publică Arad a făcut o serie de recomandări.

În urma întâlnirii reprezentanților Ministerului Sănătății, Institutului Național de Sănătate Publcă și cei ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, au fost formulate recomandări pentru populație cu privire la colectarea /gestionarea deșeurilor municipale. Astfel, pentru deșeurile municipale din locuințe în care sunt izolate la domiciliu persoane confirmate pozitiv sau suspecte de Covid-19: deșeurile vor fi colectate în continuare de către operatorul de salubritate; nu se face separarea deșeurilor; toate deșeurile din locuință se pun împreună; pentru colectarea deșeurilor se vor folosi 2 sau mai mulți saci de plastic, introduși unul în celălalt; sacii vor fi înnodați pe rând iar depozitarea lor se va face în pubele fără să se depășească capacitatea pubelelor și fără să fie presați pentru că se pot rupe. Pubelele vor fi spălate periodic cu substanțe detergente, și dacă e posibil, dezinfectate cu dezinfectanți pe bază de clor.

Pentru deșeurile municipale din locuințe în care nu există persoane pozitive sau suspecte de Covid-19, colectarea deșeurilor se face în continuare separat, cu păstrarea în vigoare a procedurilor existente până acum.

Facem apel la toți cetățenii județului să respecte aceste recomandări, dar și la operatorii de salubritate, astfel ca împreună cu celelalte reguli impuse de autorități, să contribuim la limitarea efectelor pandemiei asupra populației, a susținut Horea Timiș, directorul Direcției de Sănătate Publică Arad.

Recomandările redacției