Regulile rutiere, explicate pe înțelesul celor mici

0
288

Micuții de la Grădinița cu Program Normal numărul 26, de pe strada Memorandului își vor aminti cu drag ziua de 27 mai 2019. La fel și polițiștii locali cu atribuțiuni de ordine publică și circulație pe drumurile publice, care le-au trecut pragul celor mici. Vizita de luni a polițiștilor locali a fost ocazionată de săptămâna „Școala Altfelֲ”, în cadrul evenimentului intitulat sugestiv „Pe strada copilăriei”, pentru a marca apropierea datei de 1 iunie, Ziua Copilului. Preșcolarii, cu vârste cuprinse între 2 și 5 ani, au fost deprinși cu tainele semnelor de circulație, s-au jucat de-a polițiștii și au învățat cum să se comporte pe stradă sau cum să traverseze în siguranță, numai prin locurile permise. Mașina Serviciului Circulație pe Drumurile Publice a fost asaltată de cei mici, deveniți deîndată veritabili polițiști în acțiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.