Drumul cel mai scurt este cel cunoscut. Într-o altă cheie, este bine să faci ceva în domeniul în care excelezi. Nu să încerci experimente despre care nu știi dacă ai capacitatea să le duci până la capăt sau ale căror rezultate sunt cel puțin incerte.
Anul trecut am ajuns pe primul loc în Europa la producția de porumb, dar și la cea de  floarea-soarelui. La alte culturi ne situăm pe locuri de top. Dar asta nu este de acum, de ieri de azi, ci se știa de multe decenii despre potențialul nostru agricol. Însă doar se vorbea despre asta, fără a se pune în practică această ipoteză. ,,Putem hrăni 80 de milioane de oameni fără probleme“, asta este cea mai folosită expresie. Și cu cât se vorbea mai mult, cu atât se făcea mai puțin.
Pe de altă parte, de un sfert de secol pământurile s-au tot fărâmițat, cei mai mulți dintre fermieri practicând o agricultură de subzistență. Care este situația astăzi? Mai bine de 30% din suprafața agricolă a țării este în proprietatea capi­talului străin. Și în general este vorba de pământurile cele mai bune. Dacă oamenii, adică proprietarii inițiali au vrut să vândă, este treaba și dreptul lor. Este o altă discuție modul în care a fost gândită, făcută și aplicată legea. Dar chiar și așa, era absolut normal ca statul  să aibă dreptul de preemțiune. Și astfel  omul se alegea cu banii, iar statul  obținea o importantă resursă și anume pământul. Iar dacă privim lucrurile din perspectiva celor 80 de milioane de suflete, po­tențial hrănite de către agricultura noastră, motivul ar fi fost și mai bun. Cu banii obținuți se puteau finanța, fie și parțial, o serie de investiții de maxim interes pentru țară. S-au să se realizeze altele, care să crească gradul de procesare al produselor agricole primare. Adică nu vinzi doar grâul și imporți biscuiți făcuți din grâu românesc, ci exporți direct biscuiții. Crești valoarea produsului inițial. Dar așa se… duc câmpiile, se duc și pădurile. Și în continuare se vorbește despre nu știu ce probleme. De cele mai multe ori sterile. Pe zi ce trece pierdem bătălia resurselor, una pentru care se dau lupte grele de-a lungul și de-a latul planetei. Iar noi, în continuare vorbim despre ce se poate face și despre ce mare potențial avem noi. Vorbim încă prea mult și facem prea puțin. Iar diferența dintre a face și a vorbi este enormă. Poate de aia suntem acum unde suntem. Adică pe la coada Europei. Și pentru asta nu trebuie să dăm vina pe alții. Pentru că nu mai avem sistem bancar, poate nici energetic, cel al distribuției de energie și gaze s-a cam… distribuit. Iar dacă nu mai deţii toate astea în mâna ta, ca stat, se cheamă că nu prea mai ai independență și  suveranitate. În acest timp noi doar suntem pe primul loc la porumb. Am demonstrat că se poate, ceea ce se știa deja. Nu eram oare mai departe, mult mai departe dacă făceam la modul de excelență agricultură și industrie alimentară foarte performantă. Poate mașini și televizoare nu știm să facem ca japonezii, dar nu e nicio problemă. În schimb mâncarea devine o prioritate absolută, mai ales în contextul în care se preconizează noi și noi crize alimentare. Noi însă vrem neaparat să redescoperim roata…

Recomandările redacției