ottodemAstăzi, se împlinesc cinci ani de când s-a stins. Glasul Aradului îl readuce în prim-plan pe Otto Dembrovschi, fotbalistul care uimea Divizia A în 1970, când marca 15 goluri într-un retur și era decisiv pentru un nou titlu național al UTA-ei. Golgeterul utist din 1970 a rămas în amintirea tuturor prin modestia lui. Fizicul robust nu l-a împiedicat să fie letal în faţa porţii, iar simţul pentru gol marcat din orice poziţie a făcut să fie comparat cu un mare star al acelor ani, neamţul Gerd Muller.
A venit pe lume în Ungaria anului 1942, pe 18 august. Dembrovschi senior, român cu sânge german în vine, la fel ca şi soţia lui, găsise de lucru acolo, după ce fabrica unde lucrase în România îşi închisese porţile. Când Otto avea doi ani, familia a revenit în ţară, stabilindu-se la Zalău, apoi, în 1949, vremurile i-au mutat la Târnăveni.
Acolo a început să joace fotbal, la Chimica. S-a legitimat la 14 ani şi a jucat în Divizia C pentru clubul de pe malul Târnavei Mici până în 1961. Şoimii Sibiu a fost următoarea bornă, în oraşul de pe Cibin a stat până în 1964, când stagiul militar l-a obligat să îmbrace, pe lângă haina militară, tricoul ASA-ului din Târgu Mureş. Deşi ar fi preferat viaţa din Sibiu. După ASA, a ajuns la Vagonul Arad, continuatoarea tradiţiei începută de marea echipă arădeană AMEFA.
Golgeter la Vagonul
Era în 1965. Patru ani mai târziu, „vagonarii” câştigau seria a doua a Diviziei B şi se pregăteau să dea piept cu UTA, Craiova, Dinamo, Steaua. Otto Dembrovschi fusese vârf de lance în campania pentru Divizia A, golgeterul echipei, cu 11 goluri. Lotul trupei din Banu Mărăcine era condus de Toma Jurcă şi îi număra pe Gherghel, Arghişan – Lenarth, Mulroth, Mihai, Schweininger, Chivu, Dobândă, Matusinka, Boroş, Petschovschi III (Ladislau, fiul cel mic al marelui „Csala”), Brosovszky, Stănoaie, Dvorzsak, Seres, Gh. Macavei şi I. Macavei.
Avea să fie singurul an al Vagonului în Divizia A, pentru care s-au întărit şi cu Florin Halagian, Sfârlogea sau Adam. Dar pentru fanii care umpleau arena situată pe locul unde s-a jucat prima dată fotbal în România după regulamentul englezesc, a fost memorabil. Echipa susţinută de Fabrica de Vagoane din Arad a răpus Petrolul lui Mocanu (3-1), Argeşul lui Dobrin
(3-1), Dinamo (1-0), care venise cu Lucescu, Dinu și Dumitrache. Au mai căzut în lupta cu arădenii: Progresul Bucureşti (2-1), Farul (3-2), U Craiova (2-1), ASA Tg. Mureş (3-0), Poli Iaşi
(2-0), Crişul Oradea (4-2). Plus un 4-4 incredibil cu U Craiova la Arad, cu scorul evoluând halucinant: 0-1 Ivan,
1-1 Gh. Macavei, 2-1 Boroș, 2-2 Oblemenco, 3-2 Adam, 3-3 Neagu, 3-4 Neagu şi 4-4 Adam.
Cu UTA, duelurile au încins Aradul. În tur, pe Vagonul, gazdele conduceau cu 3-1 în minutul 79. Marcaseră Schweinninger, Dembrovschi şi Arnoczki pentru vagonari, iar unicul gol al utiştilor îl semnase Ilie Moţ. Ultimele unsprezece minute, fără mulţi fani ai UTA-ei în tribună, plecaţi să nu mai suporte umilinţa, au adus întoarcerea cu 180 de grade. Patru goluri au intrat în plasa vagonarilor – Petescu, Şchiopu, Lereter, Moţ – iar UTA avea 5-3 la final şi îi întorcea pe suporteri din drum. În returul din Calea Aurel Vlaicu, Vagonul a câştigat cu
1-0 (gol Stănoaie), iar utiştii tremurau în drumul spre titlu. Şi-au revenit însă din mers, în timp ce pentru „vagonari” n-au fost de ajuns cele 10 victorii adunate şi au luat iar drumul Diviziei B. Otto Dembrovschi a fost din nou golgeter, cu 8 goluri.
Returul de senzaţie de la UTA
Suficient pentru Coco Dumitrescu. L-a chemat într-un turneu cu utiştii în Belgia, iar acolo a marcat în fiecare meci. „Trebuie să-l luăm la noi”, a de­cretat antrenorul. Celor de la Vagonul nu le-a convenit despărţirea, dar, până la urmă, echipa-fanion a oraşului a câştigat, iar Otto îşi amintea că UTA promisese mai mulţi oameni în schimbul lui – Bakos, Czako II, Ilie Moţ şi Atodiresei.
Mişcarea s-a realizat înainte să înceapă returul campionatului 1969-1970 şi Otto a marcat în primul meci jucat pentru UTA, pe 8 martie 1970. Arădenii au pierdut la limită la Dinamo Bacău, 1-2. Unul din golurile celor din oraşul lui Bacovia îl marcase Dembrovschi cel deja consacrat, Emerich, verişor de gradul doi cu Otto! Cei doi se cunoscuseră tomai datorită fotbalului, cu câţiva ani înainte, la un meci din Cupa României. Trecând peste înfrângere, Coco Dumitrescu
s-a consolat cu gândul că a mutat bine cu celălalt „Dembo”. Şi flerul antrenorului a fost potrivit şi acum. La sfârşitul campionatului câştigat de băieţii lui, Otto Dembrovschi era golgeterul echipei, cu 15 goluri marcate. Toate în retur.
A contribuit la marele gol
A fost în avangarda arădeană la Rotterdam, iar golul lui Florian Dumitrescu din centrarea trimisă de Mircea Axente, sosise după ce Rinus Israel l-a faultat pe el. În faza de dinainte, căpitanul lui Feijenoord a încercat să-l blocheze undeva la 30 de metri şi muşcase iarba după ce se ciocnise de „buldozerul arădean”, căruia reuşise să-i sufle până la urmă mingea şi s-o dea în aut. În faza următoare, a ieşit lovitura liberă cu golul nostru. În returul de la Arad, Laserooms îi făcuse un marcaj strict, dar Coco Dumitrescu a simţit contribuţia lui decisivă: forţa şi potenţialul pericol pe care-l reprezenta când avea mingea la picior făcuse ca Feijenoord să aibă un om mai puţin în atac.
Verile de la Pădurice
A rămas la UTA până în returul campionatului 1971-1972. Pentru ultimele cinci etape, a plecat să le dea o mână de ajutor celor de la Poli Timişoara, care luptau pentru promovare. Atunci era posibil! A promovat însă Crişul Oradea şi, la 30 de ani, Otto a decis că e vremea să pună punct aventurii din iarbă. Aflat mereu în preajma echipei de la care plecase la UTA, şi-a văzut de meseria de maistru la Uzina de Vagoane din Arad, iar în 1996 a ieşit la pensie. De atunci şi până pe la jumătatea anilor 2000,
şi-a completat pensia muncind la bazinul descoperit din Păduricea arădeană, fieful poloiştilor. Acolo, vara, la umbra brazilor de lângă bazin, găsea timp pentru câte o poveste de demult. Încărunţise, dar era la fel de sprinten ca atunci când urmărea centrările lui Florian Dumitrescu sau lansările lui Domide. Printre poloiştii şi înotătorii clubului condus de Gheorghe Biriş, era o prezenţă tonică, întotdeauna. Din când în când, părăsea bazinul, pentru câte o vizită la UTA, atunci când se aniversa momentul Feijenoord.
Şi stelele cad
S-a stins în noiembrie 2009, înmărmurindu-i de tristeţe pe vechii lui tovarăşi de arme, care-şi aminteau ce suflet cald au pierdut. „A fost un băiat bun şi un coleg excelent. Din păcate, ‘Cosaşul’ l-a dus prea repede dintre noi” – Flavius Domide; „A fost un om de o extraordinară calitate. Nu a avut niciodată vreun reproş la adresa cuiva” – Gabi Biro; „Şi stelele mari cad uneori. Ne-am înţeles de minune, era un om deosebit” – Viorel Sima; „Am fost prieten foarte bun. Era un om aşa de simplu! Nu prea fugea la antrenamente, era durduliu, dar se lipea la gol, din orice poziţie” – Ioan Bătrâna; „Dispariţia lui ne îndurerează, a fost un om şi un prieten de nădejde” – Gheorghe Vaczi II; „N-am cuvinte să-l etichetez. Vesel, spunea bancuri tot timpul. Chiar şi acum, la sfârşit, când era bolnav. Mă chema la o bere. Şi trecea timpul, povesteam cum era odată” – Christos Metskas. A fost purtat spre locul de veci în aplauzele pe care le-a auzit de atâtea ori când era pe stadion.
La câteva ore după înmormântare, UTA juca acasă cu FCM Tg. Mureş. Numele lui Otto Dembrovschi era scandat de tribuna arădeană, iar ecoul aplauzelor se ridica spre cer.

Recomandările redacției