Ziua Europei reprezintă un moment de celebrare a unităţii, coeziunii, dialogului, dar şi a colaborării în vederea atingerii binelui comun, susţine ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

„Sărbătorim astăzi (n.r. joi) Ziua Europei, moment de celebrare a unităţii, a coeziunii, a dialogului şi a colaborării în vederea atingerii binelui comun. Este un moment în care cele 27 de state membre ale Uniunii Europene reafirmă faptul că ceea ce le uneşte este mult mai puternic decât ceea ce le diferenţiază. Este o zi de sărbătoare în care diversitatea se contopeşte într-o unitate de valori, de principii, de credinţe şi de aspiraţii, pe care toate statele membre le asumă şi le promovează”, arată ministrul Pricopie, joi, într-un mesaj transmis de Ziua Europei.

Potrivit acestuia, ca în fiecare an, şcoala românească marchează Ziua Europei printr-o serie de activităţi specifice, derulate de elevi şi studenţi, împreună cu profesorii lor.

„Dincolo însă de semnificaţia simbolică a acestei zile, astăzi este un bun prilej de a observa şi de a sublinia congruenţa politicilor educaţionale româneşti cu valorile, normele şi obiectivele Uniunii Europene. Creşterea performanţei sistemului de învăţământ, modernizarea procesului de învăţare cu ajutorul tehnologiilor informaţiilor şi comunicării, conectarea tuturor şcolilor la Internet şi realizarea unor centre educaţionale puternice reprezintă tot atâţia paşi pe care şcoala românească îi face în direcţia armonizării cu sistemele performante din Europa”, precizează Remus Pricopie.

El declară că programele educaţionale europene de care beneficiază în prezent România şi care implică diverse niveluri educaţionale, precum Erasmus, Comenius, Jean Monnet, se bucură de un real succes, asigură tinerilor oportunităţi sporite de a se integra şi dezvolta în spaţiul comunitar şi contribuie din plin la creşterea coeziunii şi convergenţei Uniunii Europene.

În opinia demnitarului, Uniunea Europeană are nevoie de mai multă integrare, solidaritate, spirit comunitar, „adică de o conştiinţă europeană cu fundamente solide, bine ancorate în atitudinile şi comportamentele cetăţenilor”.

„Din fericire, cheia în vederea consolidării şi dezvoltării acestor fundamente ne este la îndemână. Ea este Educaţia”, mai afirmă ministrul.

 

Lasă un răspuns

Recomandările redacției