Reparații pe care le poți face de unul singur la mașină

0
119

Mașina ta poate avea oricând nevoie de mici retușuri sau de reparaţii pentru care nu este necesar să faci o vizită la service. Desigur, toate acestea pot fi făcute chiar de tine doar dacă ești pasionat de ceea ce înseamnă autoturisme și dacă ai suficient timp.
Iată câteva dintre reparațiile pe care le poți face de unul singur:
Pentru ce trebuie să te pregătești
Înainte de a te apuca de orice tip de reparație la mașină, ai nevoie de uneltele necesare. Este recomandat să ai o trusă de scule cât mai complexă, pentru a putea avea acces la toate zonele care necesită reparații. Fă o analiză a celor necesare înainte să te apuci de treabă și asigură-te că ai spațiul necesar să te desfășori.
Schimbarea lamelelor de cauciuc ale ștergătoarelor
Dacă observi că ștergătoarele tale nu mai funcționează la fel de bine, nu este întotdeauna necesar să cumperi și să instalezi altele, poți doar să înlocuiești lamelele de cauciuc. Acestea se pot schimba cu ușurință, urmărind instrucțiunile de pe ambalajul celor pe care le alegi din magazin.
Înlocuirea filtrului de aer
Filtrul de aer cu depuneri îngreunează performanța motorului și poate crește considerabil consumul de combustibil.
Schimbarea filtrului intră în categoria de reparații sau înlocuiri pe care le poți face singur. Vei avea nevoie de șurubelnițe potrivite și un pistol cu aer. De asemenea, pentru pașii detaliați în funcție de modelul de mașină, poți căuta „tutoriale schimbare filtru de aer” pentru modelul exact al mașinii tale.
Înlocuirea curelei de transmisie
Înainte de a schimba cureaua de transmisie trebuie să verifici traseul curelei din manualul mașinii sau din schița de sub capotă. Pentru a îndepărta dispozitivul de tensionare vei avea nevoie de o cheie specială sau una cu clichet. Scoate cureaua veche de pe fulii și verifică dacă acestea se rotesc. Verifică dacă cele două curele au aceeași lungime și lățime, iar apoi instalează cureaua nouă. Setează tensiunea curelei și verifică dacă nu se întinde mai mult de un centimetru. Verifică din nou dacă aceasta este montată corect pe fulii înainte de a porni motorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.