Într-o Românie covârşitor ortodoxă, ne aflăm, iată, din mare mila Domnului sau dintr-un capriciu de ne-nţeles al Naturii, în Săptămâna Patimilor (sau Săptămâna Mare), aşa cum este cunoscută perioada zilelor dintre Duminica lui Lazăr şi sâmbăta dinaintea Învierii. Creştinismul a preluat o străveche tradiţie, de fapt lege în toată legea, a poporului evreu, întemeiată din porunca lui Yahweh dată lui Moise la ieşirea din robia egipteană: sacrificarea unui miel, neapărat berbece, şi ungerea uşiorilor uşii de la intrare şi a pragului de sus cu sângele făpturii nevinovate, pentru ca îngerul răzbunător care trecea prin Egipt ca să omoare toţi întâii născuţi din fiecare casă cu uşile curate să recunoască, văzând sângele, că acolo locuieşte un copil al lui Israel, deci un fiu al lui Yahweh (era cea de-a zecea plagă, ultima, după care egiptenii s-au închinat evreilor ca să plece şi să-i scape astfel de insuportabila urgie). În amintirea ieşirii din Egipt, Yahweh a poruncit ca ritualul să fie repetat în fiecare an la aceeaşi dată, ca aducere aminte a ieşirii din robie, iar sărbătorii i s-a dat numele Pesach. Sărbătoarea a fost preluată de creştini sub numele de Paşti (forma Paşte fiind un barbarism introdus abuziv şi condamnabil în limba română).
Conform credinţei creştine, sacrificarea mielului pascal (de Paşti), prefigura jertfa supremă de mai târziu, de pe crucea înălţată pe dealul Golgota, iar sacrificarea mielului pascal nu mai aminteşte creştinilor de eliberarea din robia egipteană ci semnifică salvarea, prin jertfa de pe cruce, din robia păcatului şi a morţii, şi accederea la libertatea vieţii eterne prin învierea lui Isus Hristos a treia zi (după scripturi).
La români, tradiţia mielului de Paşti  a venit prin istorie odată cu creştinismul şi cu biserica, într-o unitate indisolubilă, şi se respectă şi astăzi, deşi într-o cu totul altă măsură, dar cu aceleaşi semnificaţii.

Interesaţi să vedem în ce măsură arădenii ortodocşi mai sunt interesaţi de o tradiţie şi de-o semnificaţie, am plecat prin pieţele Aradului să vedem cum merge negoţul cu miei de Paşti. Întrucât ne-am civilizat, mieii nu se mai vând în obor şi nici nu se mai taie în spatele cociei, ci se expun gata sacrificaţi în spaţii special amenajate şi autorizate. Două pieţe ale Aradului, pe care le-am vizitat, dispun de astfel de spaţii şi chiar am găsit miei sacrificaţi de vânzare. Preţul este unul şi-acelaşi peste tot: 25 de lei pe kilogram, dar se oferă şi iezi sacrificaţi, aceştia în număr mult mai mic şi la 30 de lei kilogramul.
Primii vânzători cu care am discutat mărturiseau că vânzările nu merg deloc bine dar că spre sfârşitul de săptămână, pe vineri şi sâmbătă, cererea va fi mult mai mare. „Întotdeauna a fost aşa: vânzările cresc mult la sfârşitul săptămânii, mai ales vineri şi sâmbătă. Ca urmare, atunci cresc şi preţurile; asta-i piaţa”, ne-a spus un tânăr care părea un cunoscător destul de bun al „fenomenului”.
La un alt stand, un vânzător mult mai matur ne-a dezvălui multe dintre secretele legate de creşterea oilor şi armonizarea acestei străvechi ocupaţii cu cerinţele pieţei. „Am o mie de oi. Pentru anul acesta, pot oferi fără probleme două sute de miei sau ceva mai mult. În cea mai mare parte sacrificăm la comandă, însă mereu am o rezervă de zece miei pentru vânzare liberă. Dacă există cerere, oricând pot aduce 30 sau 40 sau 50 de miei sacrificaţi şi pregătiţi. Acolo la stână sunt câţiva oameni gata de lucru şi e de-ajuns să dau un telefon pentru a avea comanda rezolvată în cel mai scurt timp”, ne-a spus omul în cauză. De la el am aflat că negustoria cu miei de Paşti are şi secrete de planificare: „Paştile nu cad la dată fixă şi nimănui nu-i convine să vândă puţin, fiindcă noi din asta trăim: din vânzare de brânză şi de miei. Vânzarea de oi nu-i deloc o afacere. Dacă Paştile cad devreme, în martie de exemplu, atunci fac şi eu în aşa fel încât de Paşti să am miei mari, deci dau drumul berbecilor mai devreme”. Revenind la vânzările din această perioadă, omul a fost sincer: a vândut puţin, dar e convins că vânzările vor creşte considerabil. „Voi vinde toţi mieii, sunt sigur de asta. Nu mi
s-a întâmplat încă să rămân cu miei nevânduţi – şi toată viaţa
m-am ocupat numai cu aşa ceva: cu oile”, ne-a spus omul.
Dinspre partea cererii, deci dinspre clienţi, spusele vânzătorilor de miei se conformă: puţini cumpără acum, dar toţi spun că vor cumpăra vineri sau sâmbătă. „Am trecut prin piaţă ca să văd cum merge, dacă sunt miei şi cât costă, însă voi cumpăra vineri sau sâmbătă, fiindcă vreau să fie proaspăt. Congelat nu-mi trebuie. E sigur că voi cumpăra, fiindcă e o chestiune şi de tradiţie, şi de credinţă”, ne-a spus un posibil cumpărător de vârstă mijlocie.
Sunt şi oameni care trec prin piaţă, privesc îndelung şi pleacă cu un aer vădit de descurajare. „Aş cumpăra şi eu, dar cu ce bani? E 25 de lei kilu’… Poate aş lua un kil, dar să văd dacă or vinde cu puţinu’. Dacă nu, fac Paştile cu ceva brânză, ridichi şi ceapă verde. N-oi muri fără miel, că Dumnezeu e mare!”, a spus o femeie mai în vârstă, cu gândurile duse parcă spre pensia bănuit mizeră.
Aşadar ofertă de miei de Paşti este berechet, dorinţă de-a sărbători conform tradiţiei este, sunt şi bani acolo unde sunt şi nu sunt bani acolo unde nu sunt… Din păcate, un vânzător de miei, cu care iarăşi am vorbit, avea dreptate: „Mă doare sufletul când văd că vine lumea, se uită, îşi numără bănuţii şi pleacă oftând. Aş vrea să dau tuturor câte puţin, dar trebuie să trăiesc şi eu, şi din asta trăiesc: din miei; n-am zi liberă, n-am calculator, n-am televizor…, doar trezit înainte de ziuă, culcat după miezul nopţii şi între ele muncă multă şi odihnă deloc. Viaţa nu-i dreaptă nici cu mine, nici cu ei. O fi oare dreaptă cu cineva?”, spunea el.
Cu bune şi cu rele, viaţa merge mai departe; va fi Vinerea Mare (a răstignirii pe cruce), va fi Duminica Luminată (a Învierii), şi lumea ortodoxă se va-ndemna spre biserici în noaptea aceea spre-a lua lumină – o speranţă mare cât lumea şi cât Universul.

Recomandările redacției