Cum lotul Cermeiului începe să prindă contur, Progresul Pecica a avut viață grea în amicalul de sâmbătă dimineață, de pe teren propriu. „Sămădăii” au avut 2-0 la pauză, pentru ca în final să agațe remiza la 3.
Așadar, prima parte a fost a oaspeților și asta s-a văzut și pe tabelă. Wild l-a faultat în careu pe Matiș, iar Burlă a deschis scorul din penalty. Foarte activ, Matiș a recuperat mingea pe un pressing înalt al echipei sale, l-a driblat pe Creța, apoi a culcat și un fundaș care se repliase și a făcut 0-2.
Muștruluiți la pauză de tandemul Stupar-Grad, pecicanii au avut o altă atitudine la revenirea de la cabine. Grigore a înscris după puține minute de la intrarea pe teren după ce a recuperat bine o minge din picioarele lui Hotca și a scăpat singur cu portarul. Tot fundașul aflat în probe la Cermei a greșit la reușita de 2-2, semnată Bozian, din pasa aceluiași Grigore. Ex.-ul Mager a completat revenirea pe tabelă a pecicanilor, marcând după o acțiune din banda dreaptă. Însă, Cermeiul nu a abandonat lupta, iar Cocină i-a pus mingea pe cap lui Dani Bulza după o acțiune personală în bandă și s-a făcut 3-3.
Pecica încheie cea de-a treia săptămână de pregătire, iar la mijlocul celei ce urmează are primul meci oficial al stagiunii. Progresul va juca la Periam, în primul tur al Cupei României, fără Dan Stupar pe bancă. Asemenea lui Laszlo Balint, Dan Stupar va susține examenele de admitere la cursul PRO și va fi plecat la București toată săptămâna. „Nu pot fi mulțumit după meciul de azi, fiindcă nu am mai avut nici intensitatea, dar nici concentrarea din precedentele teste, în special pe faza defensivă. Am făcut și greșeli personale, două dintre golurile adversarului au fost cadouri ale noastre. Dar, nu sunt îngrijorat, căci știu că în acest moment al pregătirii picioarele băieților sunt destul de grele și de aici toate aceste sincope. În plus, nu am lucrat încă deloc la forma sportivă, căci obiectivul nostru este să ajungem pregătiți la prima etapă de campionat din acest punct de vedere. Sigur, ne interesează și Cupa României, dar nu o să ne dereglăm programul de pregătire pentru ea. Încercăm să trecem, miercuri, de Periam, cu armele pe care le deținem în momentul acesta”, a explicat Dan Stupar, antrenorul celei mai noi divizionare terțe arădene.
Pentru acest test, Roland Nagy și Flavius Moisă au avut la dispoziție trei fotbaliști noi, experimentați. Vorbim despre mijlocașii Rosenblum și M. Călin și atacantul Chițu. Toți au jucat la Pecica și vor face parte din lotul de cantonament.
„De data aceasta, nu am mai optat pentru formule experimentale și acest lucru s-a reflectat atât în exprimarea echipei, cât și în rezultatul final. Au venit jucători importanți, stăm din ce în ce mai bine valoric și numeric, am văzut destule lucruri pozitive. Sigur, au fost și aspecte negative, cauzate în special de oboseala ce începe să-și spună cuvântul, dar e ceva normal acum. Una peste alta, rămânem cu un antrenament specific bun, având în față adversitatea unei echipe de Liga
a III-a, cred că ambele combatante ne putem declara mulțumite de această dispută”, susține Flavius Moisă.
Formații:
Pecica: Gârlea – Ilan (75 A. IKuga), Gabor, Wild (46 Țugulescu), Blănaru (46 Ponta) – S. Popa (46 Moraru), Tamaș – Iuga (46 Mager), Copil (46 Bozian), Tiric (46 Olteanu) – Puie (46 Grigore)
Cermei: Dagău (46 Stănilă) – D. Filip (46 D. Lazăr), A. Iuga, Nistor (60 Hotca), Burlă (60 D. Lazea) – Vezan (60 Marinescu), Mihuța (60 M. Călin) – Daina (60 Rosenblum), Ciubotariu (60 D. Bulza), Todoran (60 Cocină) – Matiș (80 Chițu).

Recomandările redacției