pacurarTrupa lui Cristi Păcurar s-a întors acasă după turneu semifinal al Cupei Federației, disputat zilele trecute la Alba Iulia. Arădeniii s-au înclinat în fața celor de la Olimpia Satu Mare în primul meci, 1-2 (gol Man), apoi au învins echipa gazdă, Unirea Alba Iulia, 3-1 (Petre, Tănase, Costin). În ultimul joc, abordat fără Mara, Tănase și Man (chemați de Roli Nagy la UTA – Hunedoara, primul și al treilea au debutat la prima echipă), utiștii au fost învinși de Suceava, 1-3 (Costin).
„Vizavi de jocul și echipa de republicani A sunt foarte mul­țumit de ce s-a întâmplat pe parcursul campionatului. Perioade lungi am dus lipsă de foarte mulți jucători, dar am finalizat cât se putea de bine, cu un turneu aproape de finala pe țară. M-a încântat că nicio echipă, începând cu prima etapă și încheind cu meciul cu Suceava, nu ne-a dominat. 80 la sută din meciuri am jucat în jumătatea adversă, pe posesia noastră, iar 20 la sută a fost echilibru. E greu să joci la un an mai mare, darmite la doi. Am apelat foarte puțin la jucători de 97, ei au fost la UTA II, ne-am dus pe 98 și trei născuți în 99. Pe lângă cei pe care îi știam deja, gen Petre, Man, Jorza, Tănase, în ultima parte, au confirmat Mara, Dinculescu, Iuga sau Lazăr”, a analizat Cristi Păcurar.
Mara, Revesz – Iova, Zopota, Tănase, Brăniștean, Copaci, Stahl, Prună, Man, Petre, Jorza, Pop, Dinculescu, Ciubotariu, Costin, Iuga, Lazăr a fost efectivul arădean deplasat la Alba Iulia.
„Un an competițional foarte bun din punctul meu de vedere. Un an prolific pentru tot ce am urmărit, pentru tot ceea ce înseamnă promovarea jucătorilor, rezultatele echipei, rezultatele de la UTA II”, a concluzionat antrenorul arădean.

Recomandările redacției