După cum spuneam la sfârșitul săptămânii trecute, firma care se ocupă de lucrările la drumul Arad-Șiria-Pâncota, a creat numeroase nemulțumiri, începând de la omul de rând, până la președintele Consiliului Județean Arad. Vădit nemulțumit, de cum se desfășoară lucrurile în zonă, președintele Iustin Cionca a chemat persoanele responsabile cu lucrările pe acest tronson de drum, la o discuție la Consiliul Județean. ,,Am convocat constructorul, proiectantul și dirigintele de șantier, luni, la ora 10, la Consiliul Judeţean”, spunea, săptîmâna trecuta,  Cionca.

În această dimineață, reprezentanții firmei Sylcontrans au fost prezenți, la Consiliul Județean, la discuția programată.  ,,Am participat, în această dimineață, la o ședință cu constructorul drumului Arad- Șiria- Pâncota, scopul întâlnirii fiind clar: situația la zi a șantierului, cât și etapele de lucru ce urmează. Intrăm în primăvară, iar constructorul nu mai poate invoca vremea nefavorabilă și e timpul ca această firmă să-și asume responsabilitatea respectării termenilor din contract. Poziția noastră e fermă: dorim un drum de calitate, conform cu Proiectul Tehnic și cu cerințele din caietul de sarcini”, declară Răzvan Cadar, vicepreședintele CJ Arad.

Rămâne de văzut dacă, firma responsabilă, își va asuma lucrările în zonă și va respecta termenele impuse de contract.

Recomandările redacției