Dacă ar fi să privim lucrurile prin prisma valorii creditelor restante, putem spune că bancherii au avut un an foarte bun. Conform Agerpres, la nivel naţional, restanțele la creditele acordate persoanelor fizice şi juridice a scăzut, la sfârşitul lunii noiembrie, cu 38,5%, comparativ cu aceeaşi lună de anul trecut. Aceeaşi sursă precizează că valoarea creditelor restante în lei era de peste 5,94 miliarde lei, în scădere cu 37,6%; iar totalul restanţelor în valută reprezentau echivalentul a 7,77 miliarde lei, în coborâre cu 39,1%. De altfel, din totalul restanţelor, aproximativ 4,74 miliarde lei erau înregistrate în București. Potrivit Agerpres, la sfârşitul lunii noiembrie, totalul creditelor depășea 223,4 miliarde lei la finele lunii noiembrie, fiind cu 0,97% mai mare decât valoarea consemnată la finalul aceleiași luni din 2015.

Paşi serioşi înspre normalitate

În ceea ce priveşte situaţia înregistrată la Arad, potrivit unui raport al Băncii Naţionale a României, trebuie spus că şi aici, relaţiile dintre instituţiile de creditare, pe de o parte şi clienţi, pe de altă parte, fac paşi serioşi pentru a intra normalitate. Din ce în ce mai mulţi creditori încep să îşi plătească din datoriile restante. Astfel, trebuie spus că la sfârşitul lunii noiembrie 2015, creditele în lei luate de arădeni totalizau 1.724,4 milioane de lei, iar restanţele erau de 151 milioane. Un an mai târziu, sumele împrumutate au crescut până la 1.992,6 milioane de lei, iar restanţele au scăzut semnificativ, ajungând la 64,3 milioane.

În ceea ce priveşte creditele luate în valută, la sfârşitul lui noiembrie 2015, acestea reprezentau echivalentul a 1.540,7 milioane de lei, iar restanţele erau de 182,9 milioane de lei. La sfârşitul lunii trecute, valoarea creditelor în valută a scăzut puţin, ajungând la 1.424,3 milioane de lei. Restanţele au scăzut însă mai serios, până la 95,9 milioane de lei.

Tendinţă similară

Trebuie spus că şi acum doi ani a fost înregistrată o tendinţă similară. Dacă, potrivit unui raport al BNR, la începutul lui decembrie 2014, arădenii aveau luate credite în moneda naţională de 1.392,2 milioane de lei şi restanţe de 148,1 de lei, la sfârşitul anului trecut, valoarea totală a creditelor ajungea la 1.703,9 milioane de lei, înregistrându-se o creştere destul de serioasă, însă restanţele au scăzut, acestea fiind în valoare de 146,5 milioane de lei.

În ceea ce priveşte creditele în valută, la sfârşitul anului 2014, acestea erau calculate la 1.611,9 milioane de lei, restanţele fiind de 206,7 milioane lei. Un an după, valoarea împrumuturilor curente a scăzut la 1.567, 9 milioane de lei, însă şi restanţele s-au diminuat semnificativ, ajungând la 184,6 milioane de lei.

De menționat că datele furnizate de BNR sunt bazate pe informaţiile furnizate de bănci persoane juridice române, de sucursalele băncilor străine în România, de băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ şi de Banca Centrală Coo­peratistă CREDITCOOP.

Recomandările redacției