Restaurantele s-ar putea deschide, cu câteva condiții

0
217

Pandemia este o mare și grea încercare pentru fiecare dintre noi. Restaurantele noastre preferate, unde, înainte de toată nebunia asta, obișnuiam să ne petrecem serile cu pritenii sau familia, au fost nevoite să închidă, pentru a împiedica, cât mai mult posibil, răspândirea noului coronavirus.
Din fericire pentru iubitorii restaurantelor, acestea s-ar putea redeschide în curând, dacă numărul de cazuri pozitive va începe să scadă. Cu toate acestea, există o serie de măsuri, care vor trebui a fi respectate. Această redeschidere este prevăzută într-un proiect de lege depus în Parlament. „Mersul la restaurant nu este mai periculos de­cât transportul în comun”, susțin iniți­atorii legii.
Una dintre măsurile pentru redeschiderea restaurantelor este păstrarea distanței de cel puțin doi metri între mese. Desigur, această regulă a fost respectată și până acum la terasele funcționabile deja. O altă măsură este limitarea locurilor la masă, și anume vor fi admise doar patru locuri la o masă. O ultimă măsură este montarea unor panouri separatoare între mese.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.