La sediul Inspectoratului Școlar Județean Arad a avut loc, ieri, ședința de repartizare a candidaţilor aflați în restrângere de activitate și titulari anterior anului 2018. Astfel, au fost prezenți 15 candidați, opt candidați aflați în restrângere de activitate au fost soluționați prin detașare în interesul învățământului pe posturi corespunzătoare specializării. Dintre cei șapte titulari în învățământul preuniversitar anteriori înscrierii la concurs 2018, care au participat la concursul național și au obținut media de repartizare minim 7 (șapte), patru au primit un post în baza notelor de la concurs.„Mâine (n.r. azi), 27 iulie 2018 va continua ședința de repartizare a cadrelor didactice titulare în învățământul preuniversitar pentru soluționarea cererilor de pretransfer consimțit între unitățile de învățământ, conform graficului afișat la sediul Inspectoratului Școlar Județean Arad”, a menționat prof. dr. Anca Stoenescu, inspector școlar general delegat. (I.P.)

Recomandările redacției