La doar câteva zile până la expirarea termenului dat de către CNAIR către dezvoltatorii drumului care duce la cartierul Via Carmina, iată că lucrurile încep să se schimbe. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a revenit cu noi restricții pentru drumul DN 7. CNAIR a decis instalarea unor indicatoare care interzic virajul peste linia de separare a sensurilor, accesul putând fi făcut doar de pe un sens.
Odată cu începerea lucrărilor de reparații la partea carosabilă de pe DN7, drumarii au instalat și indicatoare ce interzic virajul peste linia de separare a sensurilor. Astfel, dacă cetățenul vine dinspre Vladimirescu nu va putea intra pe drumul care duce spre Via Carmina, ci doar dacă vine dinspre Arad. În cartierul Europa nu vor putea intra șoferii care vin dinspre Arad, ci sunt obligați să meargă până în Vladimirescu, intrând pe alte străzi. Chiar dacă această abatere se pedepsește de către Poliția Română, șoferii riscă și trec peste interdicția indicatoarelor.
Se renunță la sens
giratoriu
Vineri dimineață, la Primăria Vladimirescu a avut loc o nouă întâlnire cu dezvoltatorii celor două cartiere. Primarul comunei, Ioan Crișan, a declarat că nu se mai face sens giratoriu pe DN7. „Un sens giratoriu care să ofere acces spre ambele cartiere ar fi fost prea mare și oval, având în vedere că există o distanță apreciabilă între cele două interesecții cu DN7. Nici două sensuri giratorii nu s-ar fi putut face, ar fi fost mult prea apropiate. S-a convenit să se amenajeze intersecții de tip T, cu benzi de decelerare”, a spus edilul.
Amenajarea celor două intersecții ar urma să-i coste pe dezvoltatori aproximativ 300.000 de euro. Primăria Vladimirescu va propune un sprijin financiar de până la 35.000 de euro, o por­țiune din drum aparținând administrării locale. Dezvoltatorii au început depunerea la Primărie a documentelor necesare avizării lucrărilor, iar până la primăvară ar urma ca amenajarea intersecțiilor să fie finalizată.

Recomandările redacției