restrictii

Ca urmare a faptului că judeţul Arad a intrat din nou sub incidenţa Codului Galben de caniculă, Consiliul Judeţean a informat că a reintrat în vigoare Hotărârea CJA nr.153/ 08.07.2015, privind instituirea de restricţii temporare de circulaţie pe drumurile judeţene asfaltate.

Restricţiile sunt valabile pe întreaga perioadă a avertizărilor meteorologice.

Astfel, pe întreaga perioadă pentru care Administraţia Naţională de Meteorologie emite avertizări meteorologice „cod galben”, „cod portocaliu” sau „cod roşu” de caniculă, valabile pe teritoriul administrativ al judeţului Arad, se instituie restricţii temporare de circulaţie pe drumurile judeţene asfaltate din judeţul Arad aflate în administrarea Consiliului Judeţean Arad, între orele 10.00-20.00, pentru vehiculele cu o masă totală mai mare de 7,5 tone.

Recomandările redacției