Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad a luat, vineri, două noi hotărâri, privind în special noile unități administrativ-teritoriale care intră în diferite categorii de incidență a infectărilor cu virusul Sars-CoV-2 pentru perioada de 14 zile 16 octombrie-29 octombrie 2021.

Astfel, în categoria de incidență cuprinsă între 2 și 3 la mia de locuitori au intrat Buteni, Grăniceri și Nădlac.

Incidențe cuprinse între 3 și 4 au acum Zărand și Pilu. La Vârfurile incidența a scăzut în această categorie de la o valoare între 4 și 6, astfel că își păstrează termenul de 23.10, însă accesul în sălile de sport va fi general. 

Șimand continuă să fie încă 14 zile în categoria incidențelor cuprinse între 4 și 6 la mia de locuitori. Șeitinul crește în această categorie de la o incidență cuprinsă între 3 și 4, astfel încât își păstrează termenul, dar accesul în sălile de sport se va face în baza certificatului verde. Termen Șeitin: 25.10.

La Lipova și Zăbrani, rata incidenței s-a menținut peste 6 la finalul celor 14 zile, astfel încât restricțiile din această categorie se vor mai aplica pe durata a încă unui termen de două săptămâni.  La Frumușeni incidența a scăzut la 6,1 de la o valoare peste 7,5, astfel încât intră în această categorie. Nu există nici localități unde incidența să fi scăzut sub 5,5. La incidențe de peste 6, se aplică următoarele măsuri: închiderea magazinelor (comerț și prestări servicii) la ora 22 și oprirea circulației persoanelor la ora 20 (excepție persoanele vaccinate și trecute prin boală). Se aplică doar în zilele de weekend până când incidența va scădea sub 5,5. Masca este obligatorie și în exteriorul clădirilor.

Incidențe de peste 7,5/1000 de locuitori o au Ignești și Beliu. Se aplică restricțiile de mai sus (aferente depășirii incidenței 6), în fiecare zi a săptămânii până când incidența va scădea sub 7. Masca obligatorie și în exteriorul clădirilor.

Recomandările redacției