Rusia nu vede ‘nicio concesie’ în anunţul făcut de SUA privind modificarea sistemului de apărare antirachetă în Europa, a declarat luni ministrul adjunct rus Serghei Riabkov, citat de AFP.

‘Nu este vorba de o concesie faţă de Rusia’, a declarat Serghei Riabkov pentru cotidianul rus Kommersant, adăugând că nu vede ‘nicio legătură’ între declaraţiile făcute la Pentagon privind restructurarea scutului şi obiecţiile exprimate de Rusia.

Anunţând vineri o consolidare a sistemului american de apărare antirachetă în faţa ameninţării balistice nord-coreene, ministrul american al apărării Chuck Hagel a evocat şi ‘restructurare’ a programului antirachetă al NATO pentru a face faţă unei eventuale ameninţări iraniene.

SUA vor să restructureze faza finală /a patra/ a scutului NATO ‘din cauza tăierilor bugetare făcute de Congres şi a evoluţiei’ situaţiei, potrivit unui responsabil al Administraţiei americane.

Concret, instalarea în Turcia a unui radar TPY-2 conceput pentru detectarea lansatoarelor de rachetă balistică şi a traiectoriei lor este în continuare prevăzută, ca şi instalarea până în 2018 a 24 de rachete interceptoare SM3-IIA în România şi la fel în Polonia.

‘Nu văd nicio legătură între obiecţiile Rusiei asupra desfăşurării scutului antirachetă american în Europa şi declaraţiile ministrului american al apărării’, a declarat Riabkov.

‘Toate aspectele privind incertitudinile legate de desfăşurarea scutului antirachetă al SUA şi NATO rămân neschimbate’, a mai subliniat ministrul adjunct rus.

Lansat în 2010, proiectul privind sistemul de apărare antirachetă, bazat în cea mai mare parte pe tehnologie americană, prevede desfăşurarea progresivă a unor interceptoare de rachete şi radare puternice în estul Europei şi în Turcia. SUA şi NATO afirmă că sistemul nu vizează Rusia, ci contracararea unei ameninţări dinspre Orientul Mijlociu, în special din Iran.

Moscova consideră însă scutul o ameninţare la adresa securităţii sale şi cere să fie asociată sistemului sau să primească garanţii că acesta nu vizează capacitatea sa de disuasiune.

 

Recomandările redacției