Atât de uzuală a ajuns ideea din titlu încât îi uităm, practic, provenienţa. Folosim expresia mai mult ca un cadru tehnic, ca un reper într-o fabrică, la o naţiune, alături de alţi termeni asemănători: „forţă de muncă calificată”, „cap de locuitor”, „producţie”, „statistică” etc. Termeni uzuali în economie, cu tot cu cacofoniile ce îi însoţesc. Dar termenul de „resursă umană” trebuie privit altfel decât ca un simplu termen, ci efectiv ceea ce înseamnă.
Printre profesiile unde este esenţială resursa umană se numără, în mod cert, cea de dascăl. Acolo unde dincolo de acumulările profesionale e nevoie şi de har, de dragoste, de răbdare. O profesie cu atât mai greu de îndeplinit atunci când pe lângă menirea de dascăl o mai ai şi pe aceea de director sau manager, cum i se mai spune acum. Pe lângă predarea propriu-zisă a materiei, trebuie să ai grijă şi de administrarea clădirii, de a avea o bază materială cât mai bine pusă la punct, de a forma şi conduce un colectiv de profesori cât mai bun, mai competent şi dăruit în acelaşi timp.
Poate n-aş fi deschis acest subiect dacă n-aş fi văzut o mediatizare intensă a ceea ce se întâmplă la proaspăt înfiinţatul Liceu Naţional de Informatică. Scoaterea la concurs a posturilor de conducere a adus cu sine decizia cadrelor didactice de acolo de a nu se prezenta la concursul pentru diferitele posturi de conducere.
Situaţia nu e simplă. Pe de o parte, legea e lege. Fiind o instituţie nouă – chiar dacă pe baze vechi – e normal să se organizeze concurs pentru ocuparea posturilor de conducere. Şi tot normal este ca oricine care îndeplineşte condiţiile de participare la concurs să poată să se înscrie. Pe de altă parte, cadrele didactice au partea lor de dreptate. Condiţiile de desfăşurare a concursului nu ar trebui să fie ca şi în cazurile obişnuite tocmai datorită faptului că această instituţie este nou înfiinţată şi va funcţiona pe alte temelii decât până acum. Între cele două variante se uită, în schimb, tocmai ce
aminteam mai sus: resursa umană!!!
De ani buni, Şcoala Generală 5 a fost  condusă de profesoara Maria Paşcalău. Am cunoscut-o de pe vremea în care a fost numită inspector şcolar general. O numire pe criterii politice, cum se purta pe atunci (nu că acum ar fi altfel, dar acum se mai „machiază” numirea cu un concurs), fapt care m-a făcut să am oareşce reţineri. Însă, în rarele întâlniri avute, atât inspectorul Paşcalău, cât şi profesorul Paşcalău n-au arătat nici o urmă de politizare a actului de învăţământ. Apoi, i-am urmărit activitatea la Generală 5. Sub îndrumarea dânsei, Generală 5 a devenit o şcoală râvnită, pot spune chiar peste Ţichindeal sau Ghiba Birta. Din nou, nici un reproş faţă de activitatea directorului Paşcalău.
Acum, în faţa acestei dileme, ştiind capacitatea şi rezultatele doamnei Paşcalău, Inspectoratul ar trebui să dea dovadă de spiritul legii, să caute rezolvarea cea mai bună pentru elevi, profesori şi cadre didactice, nu pentru „îndeplinirea planului” (alt termen uzual şi searbăd, totodată). Iar cea mai bună soluţie ar fi un interimat de un an, că tot se poartă interimatele, inclusiv la nivel de Inspectorat. Nu de alta, dar să mai însufleţim şi să umanizăm termenul de „resursă umană”.

Recomandările redacției