Rețea de proxenetism prinsă de polițiști: exploatau fete minore în Arad și Cluj

0
296

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de trei inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, proxenetism și operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada toamna 2020 – primăvara 2021, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpații au transportat și adăpostit, pe raza municipiilor Arad și Cluj-Napoca, mai multe persoane vătămate minore, în scopul exploatării acestora prin obligarea la practicarea prostituției, la stradă, cât și în diferite apartamente închiriate în regim hotelier. Clienții erau racolați prin intermediul unor anunțuri postate pe diferite site-uri de profil.


Totodată, unul dintre inculpați a comercializat către ceilalți substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, atât pentru consumul lor, cât și al persoanelor vătămate.


La data de 18.03.2021, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Cluj au efectuat un număr de 11 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate 13 telefoane mobile, 22 de cartele SIM, două stick-uri de memorie, o cantitate de substanță pulverulentă de culoare albă, suma de 3.300 de lei, precum și mai multe înscrisuri cu valoare probatorie.


În cursul zilei de astăzi, cei trei inculpați vor fi prezentați Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.


Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul SCCO Satu Mare și SCCO Arad și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj și IJJ Satu Mare.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și UTAI Cluj-Napoca.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.