Rețeaua școlară pentru anul 2021-2022 a trecut de votul consilierilor locali

0
221

Miercuri, 28 aprilie 2021 în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Municipal Arad a fost aprobat  proiectul privind rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Arad pentru anul școlar 2021- 2022. Nu însă cu unanimitate de voturi, doar 11 aleși locali fiind de acord cu această propunere. „Aș sublinia două lucruri, astăzi nu a fost decât etapa juridică, urmând ca efectiv, variantele, care clădire ramâne ocupată și din care să se mute elevii din ea, se va întampla cel mai probabil, cel mai repede în doi, poate etapizat chiar în trei ani, pentru că mai sunt necesare unele investiții pe care Primăria Municipiului Arad să și le asume, în locațiile în care trebuie adunați mai mulți elevi și copii. Evident, sperăm să nu mai fie probleme cu pandemia. Așa cum am spus, tehnic, nu pleacă niciun copil deocamdată”, a explicat  reprezentantul municipalității. Câteva unități școlare se vor comasa prin fuziune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.