Rețeta săptămânii – Crochete de ciuperci

0
174

Crochetele cu ciuperci sunt ideale ca aperitiv sau ca masă principală. Sunt moi, cremoase, perfecte atât pentru cei mari cât și pentru cei mici.

Ingrediente:
– 200 g de ciuperci
– un cățel de usturoi
– un mână de pătrunjel proaspăt
– 50 g unt
– 50 g făină
– 500 ml de lapte
– un praf de sare
– un pahar de ulei pentru prăjit
– două ouă
– un pachet pesemet
– un praf de piper sau nucșoară

Mod de preparare:
Se curăță ciupercile și se taie în bu­căți mici.
Se încălzește untul alături de câteva linguri de ulei de măsline într-o tigaie. Se sotează ciupercile, se adaugă sare și se lasă să prindă culoare și să elimine apa.
Se taie usturoiul și pătrunjelul și se adaugă în tigaie, având grijă ca usturoiul să nu se ardă. Se condimentează cu sare și piper.
Se adaugă făina, se amestecă și se gătește 2-3 minute.
Se încălzește laptele. Când făina s-a gătit se adaugă laptele treptat și se amestecă constant până se formează un aluat omogen. Se pune sare, piper sau nucșoară.
Aluatul se transferă la frigider pentru câteva ore sau, mai bine, peste noapte.
A doua zi se formează crochetele cu ciuperci în formă alungită sau rotundă. Se bat ouăle într-o farfurie adâncă și se pune pesmetul într-o altă farfurie. Crochetele se trec prin ou și apoi prin pesmet.
Într-o tigaie se încinge ulei la foc mediu și se se prăjesc crochetele cu ciuperci pe toate părțile, până devin aurii. Se scot și se lasă pe un șervet de hârtie.
Crochetele cu ciuperci se pot servi alături de o garnitură (pireu de cartofi, sa­lată) sau cu un sos răcoros, gen tzatziki.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.