Somonul, în special cel sălbatic, este unul dintre cei mai gustoşi peşti. Pre­pară-l simplu, la grătar, pentru a simţi din plin gustul său inconfundabil.

Ingrediente:
– 600 g file de somon, fără piele
– două linguri sos de soia
– o lingură ulei de măsline
– sare
– piper
Pentru sos:
– zeama de la 1 lămâie
– două linguri ulei de măsline
– două căţei de usturoi
– ½ legătură pătrunjel verde
– ½ ardei iute verde, opţional
– sare
– piper

Mod de preparare:
Speli fileul de somon, îl usuci, apoi îl tai în bucăţi de mărime potrivită. Ames­teci sosul de soia cu uleiul, sare şi piper, după gust, şi ungi bucăţile de somon. Le înfigi pe beţe de frigărui şi le ţii pe grătar două minute pe fiecare parte.
Pentru sos, feliezi subţire căţeii de usturoi, tai fin pătrunjelul şi, dacă do­reşti, ardeiul iute. Le pui într-un bol, adaugi uleiul, zeama de lămâie, condimentezi cu sare şi piper, după gust, şi omogenizezi.
Serveşti frigăruile de somon cu sos şi cu o garnitură de orez fiert simplu.

Recomandările redacției