UPDATE: Magistrații Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

 

Un hoț care a dat mai multe spargeri, atât la autoturisme cât și la firme, a fost prins și reținut de polițiști. Cel mai probabil, acesta va fi arestat preventiv datorită antecedentelor infracționale. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut un bărbat de 30 de ani, din județul Timiș, pentru săvârșirea mai multor furturi.

Bărbatul, în seara zilei de 21 iunie a.c. ar fi sustras o geantă neagră și un telefon mobil dintr-un autoturism lăsat neasigurat de pe strada Episcopiei, și în ziua de 23 septembrie a.c. ar fi sustras o geantă cu un laptop și alte bunuri dintr-un autoturism lăsat neasigurat de pe strada Ștefan cel Mare. Prin faptele sale, bărbatul a cauzat un prejudiciu total de 1.600 de lei.

În baza probatoriului administrat cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi propus magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad cu propunere de arestare preventivă.

Bărbatul este bănuit de săvârșirea altor furturi de pe raza municipiului, atât din autoturisme cât și din societăți comerciale, fiind documentată întrega sa activitate infracțională.

Recomandările redacției