Un tânăr cercetat pentru comiterea de infracțiuni rutiere a fost depistat din nou de polițisti conducând fără permis. Polițiștii orașului Lipova l-au reținut pe tânăr pe bază de ordonanță de reținere. În data de 25 mai a.c., în urma activităților desfăsurate-n trafic pe linie rutieră, polițiștii din Lipova au depistat pe raza aceleiași localități, un tânăr de 25 de ani, din Zăbrani, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că tânărul este cercetat și-n alte cauze penale, pentru comiterea de infracțiuni la regimul circulației rutiere. „În baza probatoriului administrat, s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului pe bază de ordonanță de reținere, sub aspectul săvârsirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a deține permis de conducere”, a precizat inspector principal de poliție Lorena Radu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Recomandările redacției