Polițiștii Secției 1 Rurală Arad împreună cu cei ai Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Timiș au desfășurat în ziua de 28 ianuarie o percheziție domiciliară pe raza localității Șag, din județul Timiș.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că un bărbat de 32 de ani, din aceeași localitate, din luna noiembrie 2020 până în prezent, ar fi trimis peste 5.000 de mesaje (text și video) de amenințare unei persoane din Arad, care i-ar datora 5.000 de euro. Banii ar reprezenta contravaloarea unei construcții realizate la domiciliul persoanei vătămate.

Bărbatul a fost condus la sedul I.P.J. Arad pentru audieri, fiind reținut de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, hărțuire și șantaj. Acesta urmează a fi prezentat magistraților Judecătoriei Arad cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii continuă documentarea activități infracționale a celui în cauză.

Recomandările redacției