Retrospectivă privind Revoluţia din 1989 la Arad

Arădenii mai tineri, născuţi după Revoluţia din 1989, nu ştiu ce s-a întâmplat în Arad în 1989. Se cuvine să le spunem, de la început, că atunci, 24 de arădeni şi-au dat viaţa, pentru ca ei să fie, astăzi, liberi. 19 au fost împuşcaţi la Arad, iar cinci la Timişoara, Bucureşti şi Turda. Au fost 38 de răniţi.
Cronologie
Iată, pe scurt, principalele repere ale revoluţiei din Arad, cuprinse în cartea publicistului şi scriitorului Emil Şimăndan, “Întrebătorul din agora“.
Preambulul, dacă putem să-i spunem aşa, l-au constituit grupurile de arădeni care, pe stradă, manifestau tăcut, comentând evoluţia situaţiei de la Timişoara, care, pe data de 16 decembrie, trecuse la împotrivirea făţişă faţă de regimul lui Ceauşescu. Zilele premergătoare datei de 21 decembrie au fost marcate de mişcări de trupe spre Timişoara, vizite ale unor
înalte cadre de partid şi ofiţeri de securitate, care dădeau dispoziţii şi imaginau strategii pentru prevenirea izbucnirii revoltei la Arad. Ca urmare a faptului că pe 20 decembrie au apărut grupuri de manifestanţi în pieţe şi pe străzi, pe 21 decembrie 1989, orele 04,00 – au sosit de la Timişoara efectivele dislocate de UM Cetate 01380 (circa 300 militari şi 21 de TAB-uri). Cu toate acestea, revolta nu a mai putut fi oprită.
Aceasta a început pe 21 decembrie 1989, ora 7.39, prin ieşirea muncitorilor
de la Întreprinderea de Orologerie Industrială în stradă şi pornirea, într-o manifestare paşnică, spre centru oraşului. Pe traseu, li s-au alăturat sute de muncitori de la întreprinderile Strungul, Vagoane, CFR, Tricoul Roşu şi numeroşi cetăţeni aflaţi pe stradă. Odată ajunsă în centru, coloana nu a putut fi oprită nici de cele două TAB-uri din faţa Băncii Naţionale, nici de focurile de avertisment trase de către soldaţi. Mulţimea a ajuns în faţa Primăriei- sediul Comitetului Judeţean PCR- unde a continuat să manifesteze paşnic, fără să provoace forţele de ordine, dotate cu armament de luptă, inclusiv transportoare blindate. La ora 10,30, liderilor manifestanţilor- Onofrei Dănilă, Mircea Crişan, Dima Traian, Jiva Maria, Timar Traian şi alţii cu banderolă la braţ, care menţineau disciplina li s-a alăturat actorul Valentin Voicilă, care a devenit liderul revoluţionarilor.
La ora 12,30, primul secretar, Elena Pugna, a coborât, a anunţat majorarea salariilor şi a alocaţiei pentru copii, adică măsurile promise de Ceauşescu la mitingul de la Bucureşti. Huiduită şi fluierată, Elena Pugna s-a retras rapid în sediul Comitetului Judeţean de Partid. Cu toate că forţele militare au sporit numeric, succesiv, manifestaţia a decurs fără violenţă. În cursul serii, manifestanţii alcătuiesc un Comitet de manifestaţie, care devine filiala din Arad a Frontului Democratic Român (format din 14 persoane), după modelul constituit în 20 decembrie în Opera din Timişoara. Pe parcursul nopţii, chiar dacă în sediul Comitetului de partid se pregăteau represalii, iar în piaţă nu au rămas mai mult de 80 de protestatari, nu au avut loc incidente.
Căderea dictatorului
În dimineaţa zilei de 22, în piaţă s-au adunat circa zece de mii de oameni. S-a instalat o staţie de amplificare pentru liderii manifestanţilor. Aceştia, rând pe rând se adresau mulţimii, se clamau lozinci şi se rosteau rugăciuni. Înainte de fuga dictatorului Ceauşescu, numărul manifestanţilor era de peste 80.000 de arădeni.
22 decembrie 1989, orele 14,00 – a început retragerea TAB-urilor şi soldaţilor din piaţă şi împrejurimile sediului Comitetului Judeţean.
22 decembrie 1989, orele 14.30 – după retragerea armatei din sediul administrativ, la balconul Primăriei s-a instalat o staţie de amplificare, de unde Valentin Voicilă a declarat Aradul oraş liber, a făcut din nou apel la calm şi ordine, a apelat la sportivi (luptători, boxeri) să vină în clădire pentru a organiza paza şi protecţia.
Preluarea conducerii
S-a format un nou organism, care a preluat conducerea administrativă a oraşului şi judeţului Arad. Pe lângă cei 14 de pe lista primului Comitet al Frontului Democratic Român, format în 21 decembrie 1989, au fost cooptaţi în noul organ reprezentanţi din întreprinderi şi instituţii, inclusiv militari. Valentin Voicilă a fost ales preşedinte, iar Ioan Trifa, Onofrei Dănilă şi Mircea Crişan vicepreşedinţi. Se părea că la Arad nu va fi vărsare de sânge, dar sosirea – la ora 21,00, cu avionul, a generalilor Nuţă şi Mihalea, a marcat debutul etapei sângeroase a revoluţiei arădene. Au fost lansate diversiuni tipic securiste, despre otrăvirea apei oraşului, atacuri false, tiruri de arme automate din podurile unor clădiri. Aşa s-a ajuns la uciderea unor oameni, în majoritate covârşitoare tineri.
Eroii care s-au jertfit
Din totalul de 24, trei au murit pe 22 decembrie, 8 pe 23, zece, pe 24, doi pe 25, iar unul a decedat la spital pe 29.
1. ALMAN WERNER-20 ani
2.BUTE IOAN-23
3.BUGY ROBERT-18
4.CRIŞAN AUREL-38
5.CRIŞAN VASILE-42
6.COJOCARU LADISLAU-35
7.COSMA MARIUS-19
8. CLEPE IOAN GHEORGHE-29
9.DON RADU-25
10.DUMA PAVEL-32
11.DUMITRAŞCU COSTEL-20
12.GRUBER GEZA-26
13.HARTMAN MARIN-18
14.HERBEI CRISTIAN-18
15.LILE CRISTIAN-19
16. LUCACIU OCTAVIAN-37
17.LUKACS ZOLTAN-31
18.MADA MIHAI-18
19.NICOLCIOIU SORIN-19
20. PUŞCĂU ADRIAN-20
21. RĂNOIU GELU-23
22.SAFALERU ANDREI-19
23. SUCIU SĂNDEL-20
24.TOTH SANDOR-44.