Reunire fără noutăți la Pâncota

0
353

cuedan-sebis-playoff„Șoimii” își trăiesc ultimele 5 zile din vacanța de iarnă, urmând ca luni să transpire pentru prima oară sub comanda trioului Cuedan, Lung și Iri­mia. „Urmează să stabilim și locația reunirii, iar în funcție de asta vom alege și ora. Probabil, vineri îi vom anunța pe toți jucătorii unde să se prezinte luni, pe 19 ianuarie, pentru a începe treaba. Cu siguranță, însă, toți fotbaliștii care se află sub contract cu noi și care nu locuiesc în Arad, vor ajunge încă de duminică în orașul nostru”, a precizat „principalul” Dan Cuedan.
Fiindcă până la această dată nu s-a perfectat nicio mutare pentru campania de primăvară, există șanse ca la prima ședință de pregătire din 2015 să participe doar fețe cunoscute. „Ne-am propus să aducem doar fotbaliști de care să fim siguri că sunt peste ceea ce avem acum în lot și care ne vor ajuta rapid în retur, dar și în play-out. Nu scăpăm niciun moment din vederi scopul pe care-l avem, salvarea de la retrogradare și acționăm cu toții, conducători, antrenori și jucători în acest sens. Probabil, joi sau vineri voi avea o discuție detaliată cu președintele clubului, Pavel Piroș, s-ar putea ca apoi să apară și noutăți la nivel de lot. Dar, repet, nu fuge nimeni după noi, am un lot bun la dispoziție cu care îmi face plăcere să lucrez și pe mai departe”, a adăugat tehnicianul „alb-negrilor”, care s-a despărțit deja de Staicu, Monac, Ugocian și Crușoveanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.