Reunire utistă tot în variantă low-cost: mulți juniori la antrenamentul din această după-amiază

0
216

Chiar dacă nu are siguranța zilei de mâine, echipa fanion a Aradului se ține de programul fixat de Ionuț Popa încă din finalul stagiunii precedente. Toți jucătorii UTA-ei legați prin contract până pe 30 iunie trebuie să se prezinte la reunirea fixată pentru luni, la ora 17, la arena „Motorul”. Cu excepția fundașilor Roșca și Markovic, sunt obligați să răspundă prezent toți fotbaliștii care au evoluat în mini-returul campionatului trecut, dar și o serie de juniori împrumutați la diferite echipe până în această vară.
„Reșițenii” Costin și Copaci au primit deja girul lui Ionuț Popa după amicalul de la Dudeștii Vechi, dar mai sunt și alții care se întorc la clubul mamă, Atletico, pepiniera „Bătrânei Doamne” de câțiva ani încoace. Între aceștia sunt „lipovanii” Iova, Dobrean și Deta, „lugojanul” Ciobotariu, iar de la Cermei fac cale întoarsă Suslak, frații Bodri, Mureșan și Morar. Ar mai și Vlad, împrumutat la Pecica, Pop (Păulișana Păuliș) și Onețiu (Felnac). Cu excepția lui Adi Suslak, vorbim despre fotbaliști între 18 și 20 de ani, care ar menține scăzută media de vârstă a lotului utist.
Pe de altă parte, trebuie spus că Marian Costea, cel care părea că va pleca odată cu Marius Stan de la Arad, e și acum în orașul nostru și chiar a rămas, oarecum, implicat în treburile clubului. Mai mult, fostul „oficial” al celor de la Dinamo sau FC Brașov susține că ar putea atrage bani pentru „Bătrâna Doamnă”, poate chiar de la acei investitori belgieni de care s-a tot pomenit în ultimele săptămâni.
Deocamdată, însă, e prematur de anticipat ceea ce va urma până la debutul unei stagiuni. Astăzi, vorbim tot despre o politică „low-cost”, însă lucrurile se pot schimba dacă apar și banii privați. Fie că aceștia aparțin lui Marius Țucudean, care – deocamdată – nu dorește să vorbească public deși a fost solicitat telefonic, sau din alte părți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.