Revenire la adevăr: nimeni nu-i vinovat pentru surparea de pe Bihorului, lucrarea fiind în garanţie

În urma micuţului tămbălău stârnit fără justificare de surparea drumului sub roţile unei maşini pe strada Bihorului din Grădişte şi la solicitarea unuia dintre cei doi semnatari ai articolului apărut pe acestă temă în numărul de ieri al ziarului nostru (vezi pagina a cincea: „Se surpă drumurile noi ale Aradului sub maşinile oamenilor; ieri strada Bihorului”), factorii competenţi şi-au afirmat pe cale telefonică şi răspicat răspunderile pe care le au în raport cu plecarea spre adâncurile canalizării a drumului amintit. În buna tradiţie începută odată cu marea bulibăşeală care nu se mai termină odată, primăria (care are drumul în proprietate şi în administrare -deci acolo, teoretic măcar, nu mişcă nimic fără aprobarea primăriei şi nici prăbuşiri de carosabil n-ar trebui să se petreacă fără amintitele aprobări), zice că răspunderea este a Companiei de Apă Arad SA, instituţia care are în proprietate sau în administrare canalul respectiv, canal acoperit cu cinci centimetri de asfalt ultrarezistent şi care „s-a dat la fund” cum a simţit că-l zgârie primul cauciuc ne­simţit.
Compania de Apă Arad SA îşi asumă canalul, nu însă şi prăbuşirea drumului cu roata maşinii cu tot, pasând vinovăţia la firma care a făcut lucrările de modernizare a reţelei de canalizare pe strada cu bucluc. Ce modernizare s-a făcut acolo s-a văzut şi mulţumim şi noi odată cu proprietarii maşinii.
Care o fi firma aia nemai­pomenită care acoperă cu un pospai de asfalt gros cât o basma mai acătării ditamai canalul peste care trec maşini nu ştiu – şi nici nu mă interesează absolut deloc. Ca plătitor de taxe şi de impozite care mă aduc metodic la sapă de cauciuc (de dau cu ea-n pământ şi-mi sare-n cap), taxe şi impozite din care-şi trag ei, cei din primărie, cu primaru-n frunte, salarii grase cum viţelul sacrificat la întoarcerea acasă a fiului risipitor, mă interesează în cel mai înalt grad ca ei să-şi facă foarte bine treaba pentru care-s plătiţi cu mult mai mult decât merită, iar cât merită ne-o spune clar şi răspicat gura gropii de pe strada Bihorului. Aceeaşi groapă (şi muuulte alte gropi, sute şi mii, ba chiar zeci de mii), mai spune (mai spun), că primarul şi echipa lui, toată echipa lui, ar trebui să-şi dea demisia şi demisiile şi să nu mai scoată capu-n lume de ruşine, dacă ar avea aşa ceva.
Pe partea Companiei de Apă, cea care are şi canalizarea, salariile lor curg într-o voioşie tot din buzunarele noastre, sub formă de facturi – şi-s facturi babane, nene, nu glumă!
Aşadar firma necunoscută-i vinovată, nu altcineva. Drept urmare, suntem informaţi că s-au luat măsuri, s-a cerut firmei să remedieze problema, respectiv groapa, ceea ce se zice că s-a şi făcut. Nu ştiu dacă e adevărat sau nu, şi nici timp de pierdut aiurea nu prea mai am, aşa că zic şi eu ca ei: s-a rezolvat.
Mă-ntorc însă şi-ntreb şi eu ca prostu-n târg: de ce trebuia să se rezolve când cel mai corect era să nu se-ntâmple?
Nici primăria şi nici „apă-canal”
n-au suflat vreun cuvinţel despre sancţiuni, despăgubiri sau altceva de soiul acesta. Toţi o ţin una şi bună: că lucrarea era-n termenul de garanţie şi că repararea modernizării surpate s-a făcut pe banii firmei tocmite. Aşadar, după judecăţile primăriei şi-ale „apei-canal”, dacă se lucrează prost şi ceva „cade” în termenul de garanţie, atunci se repară pe banii celui care a lucrat, da’ penalizări şi sancţiuni nu se dau, că deh: „E-n garanţie domnule, ce dracu!”. Păi dacă în timpul garanţiei se vădeşte că s-a lucrat prost, deci s-au hoţit banii (fiindcă asta-i hoţie pe faţă), şi nu se-aplică sancţiuni zdravene şi-nvăţătoare de minte, când oare se mai dau sancţiunile astea? Cumva când perioada de garanţie a trecut, deci şi răspunderea celui care a lucrat prost s-a prescris?
Rămâne totuşi precum am spus în primul articol: nimeni nu va păţi nimic, se va văcsui gardu’ (adică se va repara groapa), se va-mblânzi leopardu’, iar bizonu’ plătitor de taxe şi de impozite şi de facturi din care-şi trag lefurile şi cei din administraţie, şi cei de la „apă-canal”, şi cei de la raparaţii prin stricare, rămâne ca-ntotdeauna: cu buzele umflate şi cu maşina ruinată.
Asta se numeşte „separaţia res­ponsabilităţilor”, separaţie dusă atât de departe încât nimeni nu mai răspunde pentru nimic şi nu mai plăteşte pentru nimic, oricât de mari ar fi fărădelegile şi pagubele.
Firma-n cauză n-a zis nici „pâs” pân-acum: nici că-i vinovată, nici că-i inocentă. Ea şi-a luat bănuţu’ aşa cum i s-a dat (şpăguit sau nu – n-avem de unde şti, că tăcerea-i groasă ca tovalu’, da’ asfaltu-a fost subţire ca borangicul), şi-a luat tălpăşiţa şi tace chitic, precum guiţătoru-n păpuşoi.  C-a scos acum nişte firfirei să repare stricăciunea ivită-n modernizarea pe care-a făcut-o cum a făcut-o e doar un accident regretabil de care nu-i ea vinovată, ci femeia de la volan şi soţul dumneaei: la ce naiba şi-au luat maşină?
Precum se vede, progresul tehnic ne duce la dezastre de-astea, deci hai să ne-toarcem la vremurile alea bune-n care n-aveam nici asfalt, nici maşini, da’ nici primari n-aveam, şi nici primării, nici partide politice care să se răţoiască unele la altele, nici firme cu sau fără autorizaţii de mediu sau de alte medii, şi nici şpăgi n-aveam, şi nici şpăgari nu erau, şi ce bine ne era pe-atunci!