După o vacanță de primăvară mai lungă ca de obicei, elevii arădeni se vor întoarce  la școală de la jumătatea săptămânii viitoare.  Miercuri, 5 mai, pentru  șapte săptămâni, potrivit calendarului oficial copiii din județul Arad vor reveni la cursuri.  Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a declarat duminică seara, la Antena3, că toți elevii vor veni fizic la școală, dacă localitatea în care învață este scenariul verde. Așadar, în 5 mai, va fi prima zi de școală pentru toți elevii cu excepția celor din anii terminali. Elevii din ani terminali, neavând structura anului școlar afectată, vor veni la școală la data de 10 mai. Adolescenții de clasa a VIII-a, vor avea cursuri până pe data de 11 iunie, pentru că pe 22 iunie vor începe examenele pentru Evaluarea Națională, iar cei de clasa a XII-a vor începe pe data de 28 iunie examenul de Bacalaureat. Ceilalți elevi revin după scenariile anunțate. Mai exact: scenariul verde, la rata de infectare sub unu la mie, absolut toți elevii, inclusiv copiii de grădiniță, revin cu prezență fizică. Pentru scenariile galben și roșu, revin cu prezență fizică în data de 5 mai copiii din grădinițe, elevii din învățământul primar, inclusiv clasa pregătitoare și elevii claselor terminale. Deci peste rata de infectare unu la mie.

Școlile speciale își vor desfășura activitățile față în față deoarece sunt elevi care au nevoie de prezență fizică, au nevoie de cabinete de stimulare polii senzorială, psihomotorie, de locomoție, de kinetoterapie, au nevoie de lucruri care nici un caz nu pot fi asigurate în online.

Recomandările redacției