Reversul medaliei

USL a fost pe cai mari anul trecut, când pe 9 decembrie, a câştigat în mod categoric alegerile parlamentare. Uniunea a venit la putere pe un val uriaş de speranţă, generat de faptul că guvernele conduse de Boc au provocat o mare dezamăgire, iar Ungureanu nu a reuşit să-i convingă pe români că lucrurile vor merge mai bine cu el la timonă, deşi tocmai în această idee a fost luat de la SIE şi trimis în fruntea Guvernului.
Lucrurile nu s-au schimbat însă foarte mult după preluarea puterii de alianţă. Sigur, nici Boc şi nici Ungureanu nu mai sunt la butoanele de la Palatul Victoria, dar acest lucru nu mă încălzeşte cu nimic şi sunt sigur că nu încălzeşte pe nimeni. E adevărat, persoanele care şi-au făcut un scop în viaţa de a scăpa de Băsescu de la conducerea ţării, se bucură că preşedintele nu mai controlează Guvernul cum o făcea în vremurile lui bune. Ei şi ce? Trăim oare astăzi mai bine decât pe vremea lui Boc. Din punctul meu de vedere, în situaţia în care se află România, nivelul de trai trebuie să fie cel mai important etalon în funcţie de care se evaluează performanţele unui guvern. Din păcate, eu personal, constat că nu trăiesc mai bine în 2013, în comparaţie cu 2011 să zicem. Şi în aceeaşi situaţie sunt milioane de români. Deşi a încercat să repare unele dintre măsurile aberante luate de Emil Boc, Victor Ponta nu a reuşit să facă lucrurile să meargă şi va mai trece multă apă pe Mureş până vom ajunge să atingem nivelul economic la care eram înainte de criză, pe vreme în care Executivul era condus de Călin Popescu Tăriceanu. S-o spunem pe româneşte, în momentul de faţă, pentru USL începe să se vadă reversul medaliei. Cu atât mai mult, cu cât tensiunile dintre PNL şi PSD au început să se vadă cu ochiul liber. Ponta şi Antonescu, cei doi lideri ai alianţei, care altă dată păreau cei mai buni prieteni, au început să-şi transmită mesaje cu subînţeles prin intermediul televiziunilor, de genul „fără PSD, nimeni nu va câştiga alegerile prezidenţiale” sau „dintre ultimii trei preşedinţi ai României, doi au fost aleşi fără sprijinul PSD”.
Am înţeles de mult că alianţa dintre un partid de dreapta şi un partid de stânga nu a fost făcută din dragoste, ci din ură faţă de Băsescu şi din interes. Interesul de a ajunge la putere. Dacă privim înspre PSD, ura faţă de şeful statului începe să pălească, astfel încât liantul dintre cele două formaţiuni a rămas doar interesul. Ponta îşi doreşte, aşa cum este normal, să rămână prim-ministru, iar Antonescu vrea cu orice preţ scaunul de la Cotroceni. Din aceste motive, ambii par dispuşi deocamdată să înghită câte o broască sau câte un şoricel. Rămâne de văzut ce vor face atunci când vor trebui să înghită şobolani sau câte un hoit urât mirositor, pentru că lucrurile vor evolua, fără doar şi poate. Dacă Victor Ponta nu are de ales, trebuie să se înţeleagă cu Băsescu şi să mai facă câte un compromis cu acesta, pentru că ţara trebuie guvernată, Antonescu o ţine sus şi tare cu discursul anti-prezidenţial, în speranţa că ura faţă de Băsescu îi va aduce cât mai multe voturi, la alegerile de anul viitor.