Experiența superioară a celor de la Lunca Teuz Cermei a tranșat ultimul derby arădean al sezonului în Liga a III-a. În plus, „alb-roșii” din Țara Sămădăilor știau că doar trei puncte îi pot debloca pe acest final de sezon, dându-le și o importantă gură de oxigen în subsolul clasamentului. Iar desfășurarea partidei a ținut cont de aceste coordonate.
Practic, gazdele au atacat încă din primele minute și, după ce Suslak a executat puțin pe lângă col­țul lung o lovitură liberă, au și deschis scorul. În minutul 7, Diarra a centrat de pe stânga, iar Sulea a marcat din numai 8 metri. Reacția oaspeților a fost destul de palidă în careul advers. Deși au avut ceva mai mult balonul, utiștii au pus ceva probleme doar la șutul în blocaj al lui Covaci și cel al lui Iuga, respins de Rusu de la colțulș scurt. Repriza s-a încheiat cu accidentarea lui Bulza, înlocuit de Șiclovan, un fotbalist mai defensiv.
Ca și în prima parte, Cermeiul a început mai bine, dar Barna a fost impecabil la șuturile din careu semnate Ianc și Șiclovan, acesta din urmă ducându-se chiar în vinclu. Utiștii au încercat ceva după o oră de joc, prin șutul lui Burlă de la mare distanță, dar mai ales prin reluarea puțin alături a lui Vlad, după centrarea lui Zdrențan.
Avertismentul lui Coșa (șut de la 22 de metri) nu a fost luat în serios de tânăra formație a UTA-ei, iar în minutul 67, scorul a devenit 2-0. Suslak a centrat din lovitură liberă, Ianc a prelungit cu capul și tot cu capul Sulea a reluat mingea în plasă, Barna având partea sa de vină printr-o ieșire greșită din poartă.
Din acel moment, formația vizitatoare a căzut complet, însă nici amfitrionii nu au mai forțat, finalul de meci fiind lipsit de evenimente.
Formații:
Cermei: Rusu – Petrache, Cotoc, Gurban, Suslak – Coșa (71 E. Varga), N. Varga (77 V. Brândușe), Ianc, Diarra – Bulza (38 Șiclovan), Sulea (73 Vereș).
UTA II: Barna – Zdrențan, Iuga (46 D. Lazăr), Wild, Burlă – Coadă (65 D. Toma), Pop – Vlad, Stahl, Prună – Covaci (54 Ghergar).
Arbitri: Daniel Neagoe ( Timișoara) – Sergiu Albu ( Oradea), Sergiu Neichi ( Satu Mare)
Observatori: Sorin Ciotlăuș (Deva), Vasile Rad ( Arad).

Recomandările redacției