Două asociaţii ale magistraţilor, Forumul Judecătorilor şi Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor, cer ministrului Tudorel Toader să abandoneze „imediat” procedura de revocare a procurorului general, Augustin Lazăr deoarece demersul ocoleşte garantul „independenţei justiţiei”.

„Asociaţia «Forumul Judecătorilor din România», asociaţie profesională a judecătorilor, şi Asociaţia „Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor”, asociaţie profesională a procurorilor, solicită ferm Ministrului Justiţiei, dl. Tudorel Toader, să abandoneze imediat procedura de revocare a Procurorului General al României, dl. Augustin Lazăr. O astfel de procedură, care ocoleşte practic garantul independenţei justiţiei, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, al cărui rol este unul pur decorativ, şi care nesocoteşte dreptul la apărare al procurorului supus revocării a fost profund criticată de Comisia de la Veneţia, GRECO şi Comisia Europeană şi pune în pericol parcursul României în Uniunea Europeană şi în Consiliul Europei şi însăşi existenţa democratică a statului român, nemaivorbind de semnalul negativ şi descurajant transmis unei părţi importante a corpului magistraţilor”, se arată într-un comunicat de presă transmis de către cele două asociaţii.

În sursa citată se evidențiază că şi Comisia de la Veneţia a sublniat nevoia autonomiei parchetelor privind numirea şi revocarea şefilor de parchete, pentru a se a„asigura protecţia magistraţilor faţă de imixtiuni politice”.

„Referitor la libertatea de exprimare a magistraţilor, în Avizul Comisiei de la Veneţia asupra proiectelor de modificare a legilor justiţiei, pe lângă propunerea de abandonare a art.9 alin. (3) din Legea nr.303/2004 (care statuează obligarea judecătorilor şi procurorilor ca, ”în exercitarea atribuţiilor, să se abţină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare, în orice mod, la adresa celorlalte puteri ale statului – legislativă şi executivă”), Comisia de la Veneţia arată că magistraţii „sunt îndreptăţiţi să îşi exprime opiniile asupra modului de funcţionare a sistemului judiciar, chiar dacă aceste opinii ar avea şi implicaţii politice, dat fiind că funcţionarea sistemului judiciar este un subiect de interes public”, mai arată asociaţiile.

Cererile Comisiei de la Veneţia

Astfel, asociaţiile susţin că, atât timp cât nu s-a modificat Legea 303/2004, astfel încât avizul CSM să aibă caracter obligatoriu, aşa cum a cerut Comisia de la Veneţia, este „necesar ca orice procedură de revocare a procurorilor de rang înalt să fie evitată sau, după caz, abandonată”.

Documentul este parafat de Dragoş Călin şi Anca Codreanu (Asociaţia Forumul Judecătorilor) şi Antonia Diaconu şi Adrian Iordache (Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor), fără semnăturile olografe.

Raportul privind evaluarea activităţii lui Augustin Lazăr, a ajuns la CSM, joi, iar Secţia pentru procurori a stabilit ziua de 13 noiembrie pentru audierea procurorului general, urmând ca motivarea să fie emisă în data de 21 noiembrie, au precizat surse judiciare.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, miercuri, că declanşează procedura de revocare din funcţie a procurorului general Augustin Lazăr.

Recomandările redacției