Timișoara și Aradul au fost primele orașe din țară ridicate împotriva erei comuniste, printr-o revoltă nepremeditată, crâncenă și de mare amploare. Intoleranța la regimul auster și opresiv atinsese cote maxime pentru românii din întreaga țară, iar tensiunea care prevestea Revoluția s-a simțit încă dinaintea zilelor tragice de luptă pentru libertate.

Între 16 şi 20 decembrie 1989 a avut loc aşa-numita „Revoluţie de la Timişoara“, în timp ce 21 decembrie este considerată prima zi a Revoluţiei în Bucureşti. Orașe mai mici, precum Lugoj s-au ridicat împotriva sistemului alături de Timișoara, dar mai apoi au fost cuprinse de revolta anti-comunistă orașele mari Sibiu, Cluj și Brașov. Aradul a fost alături de Timișoara fără ezitare. În câteva zile, toți românii au prins curaj să lupte pentru aceeași cauză, căderea comunismului și înlăturarea soților Ceaușescu de la putere.

Generația nouă nu știe prea multe despre istoricul regimului comunist și cum a acaparat tot în țară. Ca atare, câteva aspecte sunt demne în acest sens de subliniat.

De la instaurarea regimului, comuniştii promiteau egalitate şi o viaţă mai bună pentru muncitori şi ţărani. Se afişau sub titulaturi precum Frontul Plugarilor sau Partidul Muncitoresc Român. În realitate urmăreau să obţină controlul absolut.

Republica Populară a fost instaurată pe 11 iunie 1948.

Comuniştii au trecut în proprietatea statului toate fabricile şi uzinele din sectoarele metalurgie, construcţii, energie, petro-chimie, industria uşoară şi alimentară și transport. Mii de familii au pierdut averi câștigate prin muncă de generații.

Diminuarea naţionalizării se pedepsea cu zece ani de muncă silnică şi confiscarea totală a averii. Transferul de proprietate se făcea în prezenţa activiştilor de partid şi sub stricta supraveghere a Securităţii. Mai apoi a urmat colectivizarea, iar țăranilor li s-a cerut să renunțe la pământ și să se înscrie în CAP-uri. Cei care nu se conformau erau pedepsiți aspru. Zeci de mii de oameni au stat în temniță ani grei de închisoare fără să fie vinovați.

Ceaușescu devine primul om în stat pe 9 decembrie 1967

Nicolae Ceaușescu (1918-1989), membru al Partidului Comunist Român, devine secretar general al acestui partid, urmând ca în 1967 să devină președintele Romaniei (n.a 1967-1989).  Din 9 decembrie 1967 şi până în 22 decembrie 1989, el va rămâne primul om din partid şi din  stat.

În anii `80, Ceaușescu impune un program de austeritate ce, teoretic viza lichidarea datoriilor externe. Alimentele si curentul electric sunt rationalizate, programul TV redus, încălzirea se dă cu rația.

Se instituie măsuri prin care oamenii de la țară să vină în urban, pentru a munci în fabrici.

Nu în ultimul rând, românii au interdicția de a trece granița țării, ca să nu poată vedea cum trăiesc străinii. Urmează ani de persecuție și presiuni tipice regimului comunist crunt.  „Nu puteai merge undeva, fără să nu îți faci probleme că poate ești urmărit. Curentul era raționalizat. În general, oamenii nu aveau libertate de exprimare, de alegere în mai nimic“, susține revoluționarul Iosif Attila Duka, reprezentantul Fundației Revoluției din Decembrie 1989 Arad.

„Unii au dorit doar căderea lui Ceaușescu, alții au dorit căderea regimului comunist. În primă fază s-a dorit căderea lui Ceaușescu, iar în etapa a doua a fost dorința puternică de eliminare a comunismului. Ceaușescu s-a bazat pe clasa muncitorilor și chiar aceștia l-au trădat primii, pentru că din fabrici și uzine au plecat protestatarii. Muncitorii, pe care el conta, se săturaseră de dictatură și doreau să fie liberi, revoltă ce a culminat cu Revoluția din Decembrie 1989“, a spus Valentin Voicilă, liderul Revoluției din Arad. Muncitorilor li s-au adăugat românii din alte domenii, iar revoluția a avut un caracter social aparte.

Recomandările redacției