revolutie-1Chemarea timişorenilor „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!“ s-a înfăptuit în municipiul Arad în dimineaţa zilei de 21 decembrie, la ora 7.40, când un grup de muncitori de la cea mai tânără unitate econo­mică arădeană, de la Întreprinderea de Orologerie Industrială, au înce­tat lucrul şi au ieşit în mod organizat în stradă ca să manifesteze împotriva regimului Ceauşescu. Liderul lor, muncitorul Dănilă Ono­frei, a dat tonul la „Deşteaptă-te Române!“ şi au ieşit în stradă. În drumul lor spre Piaţa din faţa Comitetului Judeţean de Partid, i-au luat şi pe ceilalţi muncitori de la Întreprinderea textilă UTA, de la Vagoane, Combinatul de Prelucrare a Lemnului sau pe simpli trecători de pe stradă.
În momentul în care coloana cu manifestanţi, lungă de circa 200 de metri, s-a apropiat de Piaţa centrală a oraşului, a fost somată de un ba­raj al armatei cu focuri de armă îndreptate spre cer. Oamenii nu s-au înfricat însă şi au înaintat până în faţa soldaţilor, unde au început să îşi exprime în mod paşnic dorinţa lor de eliberare.
În acea zi s-a constituit ad-hoc primul Comitet local al Frontului Democratic Român din Arad, din care făceau parte revoluţionarii: Mircea Crişan, Valentin Voicilă, Onofrei Dănilă, Traian Dima, Constantin Gurilă, Claudiu Chiş, Maria Popa, Groşan Titus, Gheorghe Ţâşcă, Găvrilă Nemeş, Ramona Pencea, Corina Bordea, Traian Timar, Alexandru Gancea şi Vasile Onofraş.
Aşa a început Revoluţia Română din 1989 în cel de-al doilea oraş liber al ţării, Arad. Iar de atunci au trecut 25 de ani. Un sfert de veac de aşteptări, vise, speranţe, optimism, iluzii, democraţie şi libertate. Şi totuşi…
Libertatea câştigată în urmă cu 25 de ani de către eroii Revoluţiei, de către cei care şi-au pus piepturile în faţa gloanţelor şi au avut curajul să strige după 45 de ani de tiranie „Jos dictatura!“ a fost furată de alţii. De libertatea lor au profitat politicienii care şi-au bătut joc de ţara celor care şi-au riscat viaţa pentru ea. Ei, eroii Revoluţiei, nu au strigat „Libertate!“ pentru ca alţii să poată fura liniştiţi fără ca nimeni să nu îi ia la rost sau pentru ca să ajungă să îşi vadă copiii umiliţi prin Europa. Au strigat „Demnitate!“, iar copiii lor au ajuns să îşi pună capul în pământ pentru că le este ruşine să spună „sunt român“. Şi-au pierdut viaţa, lăsând drept testament speranţa unui trai mai bun, în timp ce urmaşii lor au luat drumul străinătăţii pentru că ţara lor nu le poate permite nici măcar o amărâtă coajă de pâine. Nu le poate permite pentru că alţii, aceleaşi lichele, se lăfăie în palate câştigate din bani publici, în timp ce neamul românesc de rând zace la limita supravieţuirii.
„Credeam că o dată cu trecerea anilor sentimentele se vor estompa, însă din contră, parcă simt tot mai acut acele vremuri. Nu pot trata din prisma egoistului perioada scursă de 25 de ani de la Revoluţie, pentru că toţi cei care am ieşit atunci în stradă am făcut-o pentru un trai mai bun, echilibru social, pentru o democraţie adevărată şi nu ce se întâmplă în zilele noastre. Cei mai mari beneficiari ai Revoluţiei au fost acei politicieni care din toate partidele de pe eşichierul politic au tâlhărit ţara asta şi poporul român. Nu pot să neg însă că foarte multe lucruri s-au schimbat în bine, dar nici nu pot accepta că tineretul de astăzi care este speranţa viitorului nostru să nu-şi găsească loc de muncă, iar pensionarii să moară de foame şi de boli. Cred însă că începe să îşi arate muşchii societatea civilă ce s-a văzut acum la alegeri. Consider că înspre bine doar masa mare a societăţii civile poate să ducă această ţară. Nici eu personal nu mai am încredere deloc în clasa politică. Sper că jertfa celor de acum 25 de ani îi va trezi la realitate pe cei care se interesează doar de soarta lor şi a apropiaţilor. Nu pentru asta s-a murit în decembrie ‘89“, ne-a mărturisit revoluţionarul Attila Duka.
Ne-au furat până şi…  Hora Unirii
„Am luptat din plin la Revoluţie pentru că am vrut să schimbăm lucrurile în bine. În noaptea de 22/23 am luat un rănit în spate şi au tras după noi. Acum, după 25 de ani, când mă uit în spate, nu îmi vine să cred pentru cine am luptat. Timpul a trecut atât de dureros. Greşeala a fost că ţara a rămas pe aceleaşi mâini, ale hoţilor. I-am avut în frunte doar pe profitori, regret că nu s-a făcut nimic. Dacă aş mai fi tânăr, parcă aş lupta mai mult. Nu m-aş lăsa călcat în picioare. O societate fără legi, în care fiecare face ce vrea, este din start compromisă. Şi-au bătut joc de Hora Unirii. Noi am luptat împreună, am dat mână cu mână, ne-am strâns puterile pentru ţara asta şi ne-am sacrificat. Hora Unirii ne-a fost furată, până şi ea, de către hoţii de politicieni care şi-au dat mâna pentru a fura, pentru a ciopârţi această ţară. S-au întărit în toate sistemele şi şi-au făcut legi pentru a se proteja şi pentru a putea fura fără nici un obstacol. Este jale în ce hal au putut să ducă această ţară “, ne spune cu lacrimi în ochi revoluţionarul Mihai Ilonca.
Tot ce au visat şi au crezut revoluţionarii atunci s-a năruit odată cu trecerea anilor. Comuniştii au întrecut limitele, însă cei care le-au urmat le-au depăşit cu mult mai mult. Acum putem merge afară, oricând, fără nici o oprelişte. Pentru ce însă? Pentru a fi făcuţi «ţigani» şi în toate felurile, şi să punem capul în pământ, să ne fie ruşine, în întreaga Europă, pentru că suntem români?
Un alt revoluţionar care şi-a riscat viaţa în decembrie ’89 este Gavril Nemeş: „Am ieşit pentru o schimbare, pentru un trai mai bun. Libertatea am dobândit-o, dar binele încă nu a venit. Suntem tot în aşteptare. Democraţia nu este atunci când nu ai un loc de muncă. Democraţia nu înseamnă doar să vorbeşti liber şi să nu îţi fie teamă să fii luat la întrebări pentru ceea ce spui, ci să şi poţi supravieţui într-o societate. Ne-am câştigat, este adevărat, dreptul de a trece graniţele, ca tot restul lumii. Diferenţa este că străinii merg afară pentru a-şi petrece concediile, în timp ce noi o facem pentru a ne căuta de lucru. Aş vrea ca şi cetăţenii acestei ţări să ajungă vremurile în care să treacă gra­niţele pentru a merge în vizite, nu să-şi caute un loc mai bun de trăit printre străini“.
Au murit de pomană oameni nevinovaţi
Florica Luştrea era analist programator la Strungul, în timpul Revoluţiei. În data de 21 decembrie a ieşit în stradă pentru a condamna regimul totalitar. „Am fost dezamăgită de ceea ce sunt şi acum: de hoţia, trădarea, minciuna şi incapacitatea celor care ar trebui să ne conducă. Cei din fruntea ţării nu ţin cont de popor. Se comportă cu un dispreţ total, ca şi cum nu ar exista. S-au făcut averi peste noapte, fără să se ţină cont de oameni. Lichelele rămân, indiferent de regim. Totuşi, libertatea este foarte importantă. În rest, ce se întâmplă însă în ţara asta este crunt. Nu asta ne-am dorit. Pentru ce au murit de pomană oamenii nevinovaţi la Revoluţie? Ca să îşi facă politicienii netrebnici case şi averi pe osemintele lor?“, sus­ţine Florica Luştrea.
Revoluţionarul Nicu Ieran
În mod normal, ofiţerul de armată Ioan Găman trebuia să fie la Revoluţie de partea cealaltă a ba­ricadei. „Bucuria oamenilor mi-a transmis un imbold atât de puternic, încât puteai să primeşti orice ordin de a fi împotriva lor, că nu îl puteai îndeplini. Ni s-a cerut să ieşim printre revolu­ţionari, iar ordinul era să nu scoatem capetele din transportoarele blindate. Ceea ce trebuia să fie un tur de forţă, s-a transformat într-o alianţă între civili şi armată. Oamenii ne făceau semne cu mâna, iar noi, de pe maşinile armatei, le răspundeam cu emoţie. S-a creat o legătură extraordinară între civili şi cei din armată. Am avut încredere unii în alţii, a fost o legătură puternică, spre dezamăgirea şefilor. Am fost chiar ameninţaţi cu puşcăria. Dacă nu pica regimul, era rău de noi. Aşteptările noastre în ceea ce priveşte Revoluţia au fost foar­te mari. Dezamăgirea noastră este însă totală. Cei care au ajuns să conducă această ţară au o ati­tudine de respingere totală faţă de revoluţionari. Mă doare sufletul să văd cum Nicu Ieran, aşa cum este el, pătimaş şi liber la gură, însă care şi-a riscat viaţa la Revoluţie, a ajuns să trăiască de pe o zi pe alta. Este dureros să vezi cum un astfel de om a ajuns după 25 de ani să nu fie sigur de hrana pe care o poate asigura copilului său“, spune Găman.

  • Cetatean spune:

    Cei care sunt dezmagiti, habar nu au avut ce insemna democratie si capitalism. Acum fiecare se poate realiza dupa cum il duce mintea. Daca nu dispui de asa ceva, traiesti mai rau ca in socialism. Pentru cei care nu au idei ce sa intreprinda, pentru binele lor sau al familiei, singurul regim potrivit ar fi fost un socialism mai libertin, unde cineva sa-ti spuna ce sa faci, sa-ti asigure mancarica si patutul in care sa dormi, ca inafara de mancat – baut – dormit, si asa nu sunt in stare sa faca altceva. Ori, capitalismul insemna zbatere, lupta, idei, perseverenta, nu dorinte ce se realizeaza fara sa misti. E adevarat, au aparut si gunoaie, dar nu acestia sunt majoritari.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției