Rezultate de talie olimpică pe stadionul Gloria la Cupa Ziridava

0
235

Stadionul „Gloria” din Arad a găzduit sâmbătă, 15 mai 2021, un interesant concurs de aruncări open. Intitulată Cupa Ziridava, competiția a adunat la start tot ceea ce are mai bun atletismul românesc, în probele de aruncări, iar spectacolul a fost unul pe măsură.

La suliță masculin seniori, Alexandru Novac a avut două aruncări valide peste 80 de metri, cea mai bună performanță a sa la Arad fiind de 81,31 m. A fost pentru prima dată în ultimul an și jumătate când sportivul de la CSM București a aruncat peste 80 de metri.

La greutate masculin seniori, Rareș Toader a confirmat la Arad forma excelentă în care se află în această perioadă. După ce la Cupa Europei de aruncări de la Split, din urmă cu zece zile, a aruncat 20,83 m, sâmbătă, sportivul de la CS Dinamo a câștigat proba cu o performanță de 20,79 m.

Într-o formă bună se află și Bianca Ghelber. Sportiva legitimată la SCM Bacău și Steaua București a aruncat 71,97 metri la concursul din Vestul țării și speră ca la următoarele competiții să obțină biletul pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, anunță site-ul FRA.

Deja calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Alin Firfirică (Steaua București) s-a impus în proba de aruncare a discului cu o performanță de 61,31 m.

În competiția de la Arad s-au mai remarcat cu rezultate bune Andrei Micu (SCM Bacău) – 68,70 m la ciocan, Dragoș Nicorici (CA Roman) – 59,94 m la ciocan, Adela Stanciu (CSM Onești) – 67,23 m la ciocan și Vanesa Oriaku (CSS Gloria/CSU Arad) – 50,60 m la suliță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.