Nu e doi fără trei, spune un proverb cu origini italiene. Dacă în precedentele două derby-uri arădene Pecica – Criș și Sebiș – Cermei tabela s-a oprit la 1-1, de ce nu s-ar fi întâmplat același lucru și la cel de-al treilea, Cermei – Lipova? Lui Ciubotariu i-a răspuns Istrate până în minutul 35, după care ambele echipe parcă s-au încăpățânat să se desprindă în câștigătoare.
Cum s-au marcat golurile:
1-0 (min. 12): Lovitură liberă de pe stânga, mingea este bâlbâită în careul oaspeților, Matiș prelungește la Ciubotariu în careul mic, acesta ciupește balonul și îl trimite în poartă. Tușierul arată offside, dar „centralul” validează reușita, în ciuda protestelor venite din partea lipovanilor
1-1 (min. 35): Penalty pentru Lipova, după ce Daina l-a faultat în careu pe Sulea. Istrate înscrie din lovitura de la 11 metri, Dagău nu a ghicit colțul
Formații: Cermei: Dagău – Filip, R. Iuga, Nistor, Burlă (39 Bulza) – Ciubotariu, Lazăr – Daina, Vezan (78 Călin), Gruiescu (69 Todoran) – Matiș (88 Cocină). Antrenor: Flavius Moisă.
Lipova: Iliescu – Nagy, Polgar, Bercu, Filimon – Prună (69 Vlad), M. Popa, Dobrean, D. Rusu – Istrate, Sulea (85 Banyoi). Antrenor: Flavius Sabău.
Arbitri: Victor Hurducaș (Iclod – Cluj) – Alin Mureșan (Florești – Cluj), Ioan Cozorici (Zalău – Sălaj)
Observatori FRF: Vasile Balaj (Drobeta Turnu Severin), Petru Boroș (Oradea)

Recomandările redacției