Conform calendarului-anexă la OMECS 5559/27.10.2015, pe siteul Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad s-au afişat rezultatele finale ale concursului național pentru ocuparea posturilor vacante în învățământul preuniversitar – după rezolvarea contestaţiilor. ISJ informează că au fost depuse 94 de contestații, iar rezultatele finale după rezolvarea acestora sunt următoarele: 216 candidaţi au obţinut note peste 7,00, 181 de candidaţi note între 5,00 şi 7,00, 105 candidați nu au promovat concursul, obținând note sub 5,00.

Ședința publică pentru repartiția posturilor va avea loc în perioada 8-9 august.

Astăzi, 4 august, a avut loc examenul pentru definitivare în învățământ, conform calendarului-anexă la OMECS 5287/23.09.2015. În județul Arad au participat la acest examen 208 cadre didactice. Primele rezultate se vor afișa pe 11 august, iar rezultatele finale după contestații pe 18 august.

Recomandările redacției