Rezultatul evaluării anuale a managementului Filarmonicii, pe masa consilierilor locali

0
391

clm

Consiliul Local al Municipiului Arad a fost convocat în şedinţă publică extraordinară pentru ziua de joi ora 14.00, printre proiectele de pe ordinea de zi aflându-se cel privind aprobarea rezultatului final al evaluării anuale a managementului la Filarmonica de Stat Arad.

Astfel, consilierii locali vor trebui să îşi exercite dreptul de vot cu privire la prelungirea contractului de management cu Alin Văcean, în condiţiile în care situaţia de la Filarmonică se menţine tensionată, iar primarul Gheorghe Falcă i-a cerut acestuia demisia.

În aceeaşi şedinţă, se va mai supune votului Planul Urbanistic Zonal (PUZ) şi „Construire zonă rezidenţială” Str. Orizontului FN dar şi transmiterea cu titlu gratuit a unui microbuz către Liceul cu Program Sportiv Css Arad.

De asemenea, va fi supus aprobării proiectul de hotărâre privind atribuirea în folosinţă gratuită Tribunalului Arad a suprafeţei de teren de 556 mp, proprietate publică a municipiului Arad, în scopul organizării şantierului pentru realizarea obiectivului de investiţie „Mansardare și reabilitare termică pod Tribunalul Arad”.

Totodată, pe ordinea de zi se află Regulamentului privind avizarea, executarea, urmărirea şi recepţionarea calitativă a lucrărilor edilitar-gospodăreşti (carosabil, trotuare, platforme, alei şi zone verzi) din municipiul Arad, dar şi aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie actualizată pentru obiectivul de investiţie: „Reabilitare străzi în municipiul Arad”, solicitarea finanţării obiectivului în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală şi cofinanţarea unui procent de 10% din totalul valorii investiţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.