clm1

Consiliul Local al Municipiului Arad s-a întrunit, joi, în şedinţă publică extraordinară, printre proiectele de pe ordinea de zi aflându-se cel privind aprobarea rezultatului final al evaluării anuale a managementului la Filarmonica de Stat Arad, însă, primarul Falcă a decis retragerea proiectului de pe ordinea de zi.

Proiectul cu privire la prelungirea contractului de management cu Alin Văcean, în condiţiile în care situaţia de la Filarmonică se menţine tensionată, iar primarul Gheorghe Falcă i-a cerut acestuia demisia a fost retras de pe ordinea de zi.

În aceeaşi şedinţă, s-a votat Planul Urbanistic Zonal (PUZ) şi „Construire zonă rezidenţială” Str. Orizontului FN dar şi transmiterea cu titlu gratuit a unui microbuz către Liceul cu Program Sportiv Css Arad.

De asemenea, a fost aprobat proiectul de hotărâre privind atribuirea în folosinţă gratuită Tribunalului Arad a suprafeţei de teren de 556 mp, proprietate publică a municipiului Arad, în scopul organizării şantierului pentru realizarea obiectivului de investiţie „Mansardare și reabilitare termică pod Tribunalul Arad”.

Totodată, s-a mai aprobat Regulamentul privind avizarea, executarea, urmărirea şi recepţionarea calitativă a lucrărilor edilitar-gospodăreşti (carosabil, trotuare, platforme, alei şi zone verzi) din municipiul Arad, dar şi aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie actualizată pentru obiectivul de investiţie: „Reabilitare străzi în municipiul Arad”, solicitarea finanţării obiectivului în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală şi cofinanţarea unui procent de 10% din totalul valorii investiţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

Recomandările redacției