Richard Hammond, unul dintre prezentatorii emisiunii auto Grand Tour de la Amazon, alături de soţia sa, Mindy, au fost gazaţi şi jefuiţi în timp ce dormeau în vila lor de vacanţă din sudul Franţei. Hoţii au folosit gaze asupra lui Hammond şi familiei lui, înainte de a jefui vila din Saint-Tropez, scrie Mediafax.

Mindy, soţia lui Hammond, a povestit cum hoţii au răscolit camerele celor 15 oaspeţi din casă, în căutare de bani şi bijuterii. Iniţial, Mindy a crezut că zarva este produsă chiar de invitaţii săi şi a mers la culcare. Infractorii au folosit un gaz anestezic asupra victimelor şi nu se află la prima ispravă. Anterior, ei au jefuit casa cunoscutului pilot de Formula 1 Jenson Button.

Soţia lui Richard Hammond a spus că oaspeţii se distrau la vila respectivă, participând la o petrecere tematică în stilul anilor 1920. La o zi după jaf, fiica cea mică a cuplului, Willow, în vârstă de 15 ani, a descoperit că i-a fost furat ceasul. Mai mult, hoţii au furat bani din poşetele invitaţilor. Cei doi hoţi au fost prinşi cu ajutorul camerelor de supraveghere, la 48 de ore de la comiterea jafului.

Recomandările redacției