Rivali pe străzi și în tribune, „ultrașii” uniți prin dragoste și pasiune

0
225

FOTO: Ciprian Petcuț

Inevitabil, la o „ciocnire” Arad – Timișoara sângele susținătorilor dă în clocot. Unii se manifestă doar pe stadion, prin cântece și încurajări ale favoriților, alții au războaie și în stradă.  Conflictele de duminică, de pe Calea Timișorii, au avut la bază și aroganțele „alb-violeților” într-o zi dimineață de duminică, când omul de rând poate se odihnește sau merge la biserică.
Girați de jandarmi, care le-au permis să parcurgă drumul de la Gara CFR (ne întrebăm de ce fanii nu au putut fi debarcați în „halta” Aradul Nou, mult mai aproape de destinația finală) la arena „Motorul” prin buricul târgului, suporterii timișoreni au dat un adevărat recital sonor, perturbând liniștea și circulația. Fanii „alb-violeților” nu au putut scăpa nici ocazia să se pozeze în fața Primăriei, semn că pot face ceea ce doresc chiar și la kilometrul  zero al orașului rival. Grupată pe Calea Timișorii, galeria arădeană încercat să le dea o lecție celor de pe Bega, conflictele fiind – însă – sporadice.
Însă, tot jandarmii, mai precis o „minte luminată” între ei avea să iasă în evidență printr-o execuție ca în filmele mafiote. Dorind să oprească elanul unui suporter al UTA-ei, „organul” l-a lovit cu bastonul în moalele capului „Îmi pare rău de acel suporter care este lovit grav, eu cred că violența trebuie să o lăsăm deoparte, nu să sărim la bătaie și să arătăm că suntem nu știu ce Superman. Eu cred că fiecare trebuie să își apere culorile, dar violența nu trebuie să existe în sport și în viață. Legat de torțe, suporterii vor să facă spectacol, e normal, e interzis doar de la un anumit punct, nu au voie să arunce de mai multe ori pe teren” – spunea după meci Laurențiu Roșu. Orice pui de conflict s-a oprit din acel moment, iar timișorenii s-au înghesuit într-o curte închiriată pe strada Constituției, în timp ce „tifosii” echipei fanion a Aradului și-au luat locurile în peluza de pe „Motorul”. Aici au fluturat steagurile special confecționate pentru vizita lui Poli, au cântat și scandat, dar au și afișat două bannere ce le-ar fi uns inima și rivalilor lor timișoreni: „Suporterii pot fi plătiţi, istoria poate fi cumpărată / Dragostea şi pasiunea ultraşilor – niciodată” și „Echipele de tradiție au acel ceva / Ce Recaș, Astra, Chiajna nu pot cumpăra”.
Este clar că în lipsa galeriei poliste de pe stadion, spectacolul tribunelor, atât cât se putea face la o capacitate de 2.000 de locuri, a fost incomplet. Ba, mai mult, arena nici nu a fost plină din moment ce sectorul „răsărit” înainte de barajul cu Călărașiul a fost aproape gol. Ce s-a întâmplat, nu putem știi cu adevărat. Ceea ce am remarcat a fost agitația lui Codru Grădinariu, care se plângea de atitudinea jandarmilor (aceiași jandarmi?!), care ar fi oprit inclusiv oameni cu bilete la porți pentru simplul fapt că lor nu le ieșea calculul cu așa zisul procent de siguranță. Câțiva dintre arădeni au fost aduși personal de directorul general pe stadion, dar, probabil, au fost și persoane care au făcut cale întoarsă de la stadion deși plătiseră biletul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.