Filiala Arad a Asociației de Sudură din România, în colaborare cu Filiala Județeană Arad a Confe­derației Patronatului Român, au organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, o masă rotundă având ca temă „Robotica în sudură”. La evenimentul organizat de Francisc Tusz în calitate de președinte al ASR Arad și Marin Crișan, în calitate de președinte al Patronatului arădean, au participat: ingineri sudori; profesori și lectori universitari de la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, mai precis de la Facultatea de Inginerie, specializarea Ingineria sudării; Șerban Panai­tescu președintele ASR România; Gábor Halász, membru în conducerea organizaț sudorilor din Ungaria, și Jànos Dobránszky, pro­- fesor universitar la Universitatea Tehnologică din Budapesta, membru în conducerea sudorilor din Ungaria.
„Mi-am dorit această masă rotundă, deoarece cu ani în urmă, respectiv în anii 1980 am pornit un studiu privind robotica în industrie, şi am dorit să văd până unde putem ajunge. Şi iată că astăzi roboţii industriali pot înlocui până la patru sudori, lucru foarte bun ţinând cont de lipsa tot mai acută de personal califiat în industrie”, a declarat Francisc Tusz, preşedintele ASR Arad. Gábor Halász a spus la rândul său că se bucură că a fost invitat la masa rotundă de la Arad, având în vedere că și-a făcut studiile la Timișoara, în timp ce președintele ASR, Șerban Panaitescu a declarat: „Mă bucură preocuparea factorilor implicaţi în studiul sudării de a găsi soluţii pentru continuarea procesului de producţie. Acum mulţi zeci de ani nici nu visam la aceste lucruri dar iată că, prin cercetare şi implicare, şi România este una dintre ţările care au făcut pionierat în domeniul roboticii în general şi al roboticii în sudură în mod special.”
Pledează pentru școlile de meserii
În ceea ce-l privește, prof. univ. dr. Alexandru Popa, prorectorul UAV, a vorbit despre importanța școlii de sudură și șansele pe care le are un meseriaș bine pregătit pe piața muncii. „Şcoala de sudură nu oferă doar o simplă specializare unor tineri care doresc să înveţe una din cele mai grele meserii, ci oferă o şansă la un loc de muncă bine plătit. Să cunoşti o meserie este  un atuu pe care foarte puţini îl au în acest moment. Faptul că aici, la şcoala de sudură din Arad, elevii învaţă să lucreze conform noilor tehnologii, conferă o şansă în plus absolvenţilor pe piaţa muncii.Trebuie să apreciem dinamica dezvoltării acestei şcoli, capacitatea de a ţine ritmul cu solicitările mediului de afaceri. Ceea ce s-a reuşit aici nu a fost doar crearea unei şcoli care să-i înveţe meserie pe cei care doresc, ci s-a reuşit crearea unei şcoli moderne, funizoare de specialişti în sudură, pregătiţi să facă faţă noilor provocări din domeniu”, a declarat prof. univ. dr. Alexandru Popa.
În încheiere, trebuie spus că Marin Crișan, președintele filialei arădene a Patronatului Român și directorul Școlii de Sudură din Arad a făcut, la rândul său, o nouă pledoarie pentru școlile de meserii.
„Desfiinţarea şcolilor profesionale, emigrarea forţei de muncă în ţări cu pondere financiară crescută a dus la lipsa sudorilor în industrie, ceea ce ne obligă să căutăm noi soluţii pentru a face faţă cerinţelor de pe piaţă. Robotica este una dintre soluţii şi mă bucur că Aradul face din nou pionierat. Există specialişti cu experienţă, dar şi tineri care se implică în găsirea acestor soluţii, iar evenimentul organizat la Arad vine să ne confirme din plin acest lucru”, a spus printre altele Crișan.
(L.Ș.)

Recomandările redacției