Echipa de robotică Delta Force, a Liceului Național de Informatică din Arad, a participat la Campionatul Național din București în weekend-ul care a trecut și s-a calificat la Campionatul Mondial din Houston, Texas. ,,După două zile intense de muncă, ne-am calificat la Campionatul Mondialdin Houston, Texas, care se va desfășura în perioada 20-23 Aprilie. De asemenea, am câștigat premiul ,,Inspire Award”, cel mai prestigios și râvnit premiu oferit în acest concurs, dar și premiul Judge Award oferit de Respo DEEE. Mulțumim echipelor Ro2D2 și Soft Hoarders pentru alianța frumoasă pe care am creat-o. Felicitări echipei Tea-Borgs și InfO1 Robotics pentru calificarea la Campionatul Mondial și baftă în continuare tuturor echipelor participante.Mulțumim sponsorilor și conducerii școlii pentru susținere și încredere. Suntem foarte entuziasmați să reprezentăm România la cel mai înalt nivel, ne vedem la Mondială!”, spun cu mândrie cei de la  Delta Force.

Recomandările redacției