Rodica Ghidău, una dintre cele mai importate cadre didactice din Arad, s-a stins sâmbătă, la vârsta de 85 de ani.
Profesoara de Limba și literatura română și-a desfășurat aproape întreaga activitate în Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”, unde a lăsat o imensă amprentă asupra multor generații, fiind o perioadă de timp director adjunct.
Un mesaj de rămas bun a fost postat pe site-urile de socializare de către prof. Lizica Mihuț în care aceasta spune: „IN MEMORIAM: RODICA GHIDĂU Am avut șansa de a colabora sau de a cunoaște, de-a lungul anilor, în Arad, mulți, chiar foarte mulți, profesori de limba română. Fac această precizare spre a sublinia că regretata RODICA GHIDĂU era mai mult decât un profesor de limba română. Era ea însăși o INSTITUȚIE, rarisimă, construită cu înalt profesionalism, dar fără ostentație. S-a născut în una din cele mai respectabile familii de intelectuali arădeni, dar RODICA GHIDĂU era o ARISTOCRATĂ, nu doar prin origine, ci prin ELEGANȚĂ ȘI RAFINAMENT, construindu-se, astfel, prin profunde lecturi și prin raportare la marile valori ale umanității. Când am avut privilegiul de a elabora împreună o carte de gramatică, i-am admirat rigoarea, preocuparea pentru detaliu, temeinicia abordării. RODICA GHIDĂU rămâne pentru generații de elevi și pentru toți cei ce au cunoscut-o un INTELECTUAL de ANVERGURĂ, un PROFESOR UNIC, un MODEL UMAN AUTENTIC. Drum bun la CER, printre îngeri, dragă DOAMNĂ a ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ARĂDEAN, Dragă RODICA GHIDĂU!
Înmormântarea va avea loc marți, la Cimitirul Pomenirea, iar stâlpul – slujba de priveghere – luni, de la ora 19:00, la Casa Funerară Kuki de pe strada Cocorilor. Cei care doresc să își ia rămas bun de la profesor Rodica Ghidău o vor putea face de luni seara, când trupul ei va fi depus la Casa Funerară Kuki.

 

Recomandările redacției