nagyUTA a terminat în picioare o săptămână plină, în care a fost față în față cu trei divizionare secunde. Luni, arădenii au remizat cu Metalul Reșița, miercuri au învins Olimpia Satu Mare, iar sâmbăta și-au luat revanșa în fața celor de la FC Bihor, care îi învinseseră cu șapte zile mai devreme, 2-1 la Oradea.
„Un test reușit, atât pentru noi cât și pentru adversarii noștri. De la joc la joc suntem în creștere, din multe puncte de vedere. Sigur, e loc de mai bine”, a comentat Roland Nagy.
Antrenorul roș-albilor a motivat de ce a preferat un program atât de plin: „Sunt adeptul jocurilor, aici câștigi încredere și formă sportivă. Continuăm pregătirea de iarnă de la Moneasa, dăm minute tuturor jucătorilor din lot. E adevărat, unii nu au bifat astăzi vreun minut, dar le vine rândul. Important e să fim bine pregătiți pentru debutul acestui retur de foc. Știm că nu avem voie pași greșiți, dar pentru asta muncim. În momentul de față, ca recepti­vitate, ca implicare a jucătorilor în meciuri și antrenamente, nu am ce să reproșez”.
Roli Nagy a încheiat cu o speranță de mai bine pentru adversarii de astăzi: „FC Bihor e echipă bună, tânără, vioaie, agresivă în sensul bun al cuvântului, cu antrenori preocupați. Sper să se rezolve problemele, e important să revină echipele din vestul țării acolo unde le e locul”.

Recomandările redacției