szaboCu patru runde înaintea sfârșitului, roș-albaștrii din Vladimirescu pot spune că au realizat un retur de încadrat într-o categorie pozitivă. Dacă prestațiile din 2013 ar fi fost adăpostite de o zestre mai mare de puncte în prima parte, problema s-ar fi pus altfel în ceea ce privește viitorul.

„Partea plină e că în cinci me­ciuri din ultimele șase nu am luat gol. Partea goală e că am terminat la egalitate două meciuri care puteau fi câștigate. Dar nu pot fi nemulțumit de băieți. Consider că am reușit să trecem de tot scepticismul care a înconjurat echipa în iarnă”, a remarcat președintele Rolland Szabo.
Iarna la care se referea conducătorul lui „Vladi” a adus și promovarea unui grup de tineri în prima echipă, și pe fondul insatisfacției provocate de rezultatele din tur. „Eu îmi mențin părerea că dacă făceam asta imediat după promovarea în Liga a III-a, era un eșec prea mare. Am avut nevoie de acești doi ani ca ei să câștige experiență. Acest tur a fost cum a fost, se poate întâmpla și la case mai mari. Dacă aveam ceva mai multe puncte, era altceva”, a apreciat Szabo.
Sistemul competițional, plin de semne de întrebare
Vladimirescu știe că are datoria să lupte până la capăt, indiferent de greutatea șanselor. „Matematic, avem șanse, chiar dacă sistemul e o mare himeră. Modificarea de care se discută e doar la stadiul de propunere, nu a fost ratificată de Adunarea Generală și nici UEFA nu a aprobat posibilitatea avansată. E acea inițiativă, dar părerea mea e că o decizie se va lua după terminarea campionatului. Important e că jucătorii au înțeles și aplică ce au de făcut, deși mai avem mici probleme la eficiență. Am reușit să păstrăm poarta intactă cu o apărare a cărei medie de vârstă e de 18 ani. Bobeiciuc e născut în 1997, el a fost titular în toate meciurile din retur, cu excepția ultimului și a demonstrat că se poate. Iar Nol sau Onețiu sunt de 98”, a punctat președintele arădenilor.
Indiferent de liga în care se va regăsi la anul, Rolland Szabo spune că se va merge pe aceeași linie: „Consider că lucrurile din acest an au confirmat o linie bună. Normal că numeric ar fi nevoie să ne întărim, dar nu de afară și nu cu nume mari. Dar, deocamdată, nu vreau să vorbesc de viitor, vedem ce se întâmplă la sfârșit”.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției